Sindicaliştii din administraţia publică locală anunţă că marţi vor face grevă pe parcursul întregii zile după ce negocierile cu Ministerul Muncii privind creşterea salariilor au eşuat. La acțiunea de protest vor adera și salariații din mai multe unități botoșănene, inclusiv cei de la Primăria Botoșani, chiar dacă în respectiva zi este programată o ședință de Consiliu Local.
"Marţi va fi grevă în toată ţara, cu întruperea activităţii pe durata întregului program de lucru. Vor participa sindicatele şi salariaţii care au aderat la formele de protest iniţiate de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. În data de 19 iulie, urmează grevă generală pe termen nelimitat. În Capitală, vor paticipa la formele de protest Primăria Generală şi Primăria Sectorului 3", a declarat pentru Mediafax Bogdan Şchiop, secretar general al FNSA.
Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie au avut sâmbătă negocieri referitoare la drepturile salariale cu Ministerul Muncii, discuţii în urma cărora sindicaliştii susţin că nu s-a ajuns la un consens. Sindicaliştii susţin că salariaţii din administraţia publică locală din România reprezintă cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, majoritatea având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 de lei pe lună).
"Sâmbătă la ora 15.00 au început discuţiile la Ministerul Muncii. Acestea s-au încheiat la ora 22.30. Până în jurul orei 21.00 am avut redactat un acord asupra căruia am convenit pe marginea revendicărilor noastre cu termene clare de soluţionare. A ajuns înapoi în altă formă, în sensul că toate termenele de soluţionare a revendicărilor noastre, datele concrete şi alte aspecte au fost excluse din acest acord, varianta finală conţinând doar o propunere prin care Guvernul se angaja să formeze încă un grup de lucru care să analizeze posibilitatea discutării şi revendicărilor noastre, ceea ce este inacceptabil. De la 15.00 la 21.00 am convenit asupra unui lucru, iar într-o oră şi jumătate s-a schimbat totul. Nu avem nicio explicaţie de ce s-a întâmplat lucrul ăsta, mai ales că împreună cu ministrul Muncii l-am formulat. La final a venit altă formă după ce căzusem de acord", a mai precizat Bogdan Şchiop.
CITEȘTE ȘI:
Cătălin Flutur vrea salarii mai mari pentru angajații din Primărie!
La data de 05 iulie, sindicaliştii din administraţia publică au intrat în grevă timp de o oră. Aceştia cer majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului din administraţia publică locală cu 25% şi acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, eliminându-se astfel discriminările dintre salariaţii care primesc şi cei care nu-l primesc. Totodată, solicită ca salariaţii din administraţia publică locală să beneficieze de vouchere de vacanţă.
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024