Senatorul Viorel Grigoraş şi-a exprimat vineri, la sediul PNL Botoşani, nemulţumirea faţă de autorităţile şi liderii politici din Suceava care au organizat o întâlnire la Aeroportul Salcea fără a anunţa şi presa din Botoşani.
“Toată floarea cea vestită a mass-media din Suceava era prezentă”, a afirmat Viorel Grigoraş, copreşedinte PNL Botoşani, care a adăugat că şedinţa a avut ca scop impulsionarea lucrărilor de la aeroport, care sunt efectuate de firma botoşăneană SC Tehnic Asist SRL. Parlamentarul liberal a arătat că discuţiile s-au aprins şi că ar fi fost foarte interesant ca şi ziariştii din Botoşani să participe, însă nu ştie de ce Alexandru Băişanu, preşedintele PNL Suceava, nu a făcut cunoscut în detaliu programul întâlnirii.
„S-a ajuns a se arunca şi acuze. Imediat s-a mers pe pistă, lucrările sunt de mare anvergură”, a spus Viorel Grigoraş.
La şedinţa respectivă au participat mai mulţi parlamentari de Botoşani, reprezentanţi ai constructorului şi proiectantului. (S.B.)
Călătorie în trecut: Imagini cu orașul Botoșani de odinioară
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Artistul care era să moară la Botoșani se desparte după două decenii de căsătorie
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Percheziții ale Poliției Botoșani acasă la afaceriștii de sezon
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile