Viorel Grigoraș, senator în cadrul Partidului Național Liberat (PNL) de la Botoșani a emis vineri, 8 aprilie 2016, o declarație politică prin care aduce o serie de reproșuri ministrului transporturilor cu privire la regiunea Moldovei.
Iată mai jos ce are să-i transmite:
Singura problemă a Ministerului Transporturilor este aceea de a şterge Moldova de pe harta României. Este concluzia pe care o putem trage cu toţii după ce studiem Master Planul pentru Transporturi prezentat de domnul ministrul Dan Marian Costescu în plenul şedinţei comune a comisiilor economică şi transporturi din Senatul României. Planul de investiţii prezentat cuprinde zonele pentru care se vor aloca banii pentru infrastructura rutieră, cea feroviară, navală şi aeriană. În întreg cuprinsul documentului nu găsim nici o localitate din Moldova care să reprezinte un punct de legătură cu celelalte regiuni ale ţării. Găsim amintit doar un proiect finanţat din fonduri europene pentru realizarea variantei ocolitoare a Bacăului. Repet, banii provin din fonduri europene, nicidecum din fondurile guvernamentale. Ori, dacă există proiecte cu finanţare externă, de ce nu poate fi cuprinsă în strategia pentru transporturi şi Moldova, regiune care are nevoie de conectare terestră şi feroviară de mare viteză le fel ca şi celelalte regiuni. Rămâne Moldova zona cea mai defavorizată a ţării, fără acces la infrastructura de transporturi de orice fel doar pentru că aşa se doreşte în Ministerul Transporturilor?
Când se vor putea îndrepta aceste erori grave? Credeţi domnule ministru al Transporturilor că Moldova este, aşa, o regiune pustie, deşertică, unde nu există nicio urmă de viaţă? Este cumva, în opinia dumneavoastră, Moldova, o zonă neimportantă şi de care vă puteţi debarasa? Vreau doar să vă spun că în istoria României stă scris că au existat momente când ora exactă s-a dat în toată ţara din Moldova! şi atunci, Moldova şi locuitorii acestor meleaguri nu au uitat de restul românilor! Declaraţia mea politică îşi doreşte să vă amintească de această regiune şi să vă atenţioneze că nu aţi inclus nici un proiect în dezvoltarea infrastructurii în Master Planul dumneavoastră, motiv pentru care nu cred că există parlamentar din Moldova care să vă susţină proiectul!
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024