Mai mulţi senatori au venituri din salarii sau din activităţi independente mai mici decât cele ale soţiilor lor, care contribuie de cele mai multe ori substanţial la bugetul familiei, potrivit declaraţiilor de avere ale parlamentarilor publicate pe site-ul acestei Camere, notează Mediafax.
Împreună bat spre două miliarde lei vechi
Printre aceştia se regăseşte şi botoşăneanul
Viorel Grigoraş. Cel puţin oficial,
vicepreşedintele PNL Botoşani a câştigat anul precedent mai puţin decât soţia sa,
Gabriela Grigoraş, cu toate că deşi şi-a completat veniturile din indemnizaţia de senator de 2.153 lei cu suma de 84.000 de lei, dividende de la
SC RVG Speed SRL din Botoşani. Soţia sa figurează cu venituri din activităţi independente de aproape 90.000 lei, pe care le-a obţinut ca medic primar la Cabinetul medical asociat Duomed din Localitatea Cristeşti (Botoşani).
CLICK SI VEZI DECLARAŢIA DE AVERE A LUI VIOREL GRIGORAŞ
Trei apartamente, tot atâtea maşini
Cei doi au în proprietate trei apartamente, două dobândite prin vânzare-cumpărare, unul în Constanţa şi unul în Iaşi, şi unul în Botoşani, care i-a fost donat fiului său, Radu Grigoraş.
Familia Grigoraş mai are bijuterii de 10.000 de euro şi trei maşini, două ale soţiei - Hyundai Santa Fe (2007) şi Lada Niva (1989) - şi una a fiului, Radu Grigoraş, o Dacia Logan, fabricată în 2009, care i-a fost donată.
Moda nevestelor mai bogate cel puţin în acte decât bărbaţii pleacă tocmai din fruntea PNL, preşedintele partidului şi al Senatului, Crin Antonescu, având declarate pentru anul precedent venituri sub cele făcute publice de soţia sa, europarlamentarul Adina Vălean.
CITEŞTE ŞI:
RVG – bani şi de pe vii, şi de pe morţi : statul jupuit de miliarde de lei vechi pe spatele elevilor
Grigoraş trimis la colţ de PNL după un atac mârşav la ziarişti