Campanie de amploare la nivel european: timp de 24 de ore, începând de marți noapte, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru prinderea vitezomanilor.
Agenți rutieri din toate statele Uniunii Europene vor acţiona simultan, miercuri, într-o amplă operațiune pentru depistarea șoferilor care depăşesc viteza legală, anunţă Poliţia Română.
Poliţia Română anunţă că acţiunea a debutat la miezul nopţii, iar până miercuri, 3 aprilie, la aceeaşi oră, se va derula simultan în toate ţările Uniunii.
Acţiunea, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se desfăşoară în toată ţara, pe drumurile publice, poliţiştii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislaţiei în domeniu.
Patrulele vor folosi toate aparatele radar disponibile.
Activitatea are loc, conform alesdonline, în cadrul săptămânii T.I.S.P.O.L. Speed (1 – 7 aprilie 2019).
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024