Oraşul arată ca după potop din cauza numeroaselor lucrări care sunt efectuate şi care dă municipiului o imagine constantă de şantier, cu multe gropi săpate şi rămase neacoperite, sau cu diverse utilaje care sunt frecvent văzute pe străzi. Pe lîngă cei de la Hidroconstrucţia sau de la Apa Grup şi echipele din cadrul societăţii Termica au demarat o acţiune de reabilitare a reţelei de conducte încă de anul trecut. Cel puţin în cartierul Călugăreni de aproximativ două săptămîni de zile o groapă săpată de angajaţii societăţii Termica a rămas neacoperită, lucrătorii îndreptîndu-şi atenţia spre alte zone unde au început lucrări. Conducerea societăţii de termoficare susţine că, abia peste circa o săptămînă de zile acestea
vor fi reluate în zona respectivă. „
Evident că şi ploile au împiedicat angajaţii noştri să revină asupra zonelor în care s-a început reabilitarea reţelelor de conducte. În zona Călugăreni s-a început o lucrare în cadrul programului de remont, dar acolo s-a dat de o conductă aflată într-o stare foarte proastă şi este nevoie de mai multe lucrări. Deocamdată, prioritare sunt acele zone de pe partea carosabilului, sau de pe trotuare, în zona Călugăreni acea groapă este pe spaţiul verde şi a fost împrejmuită corespunzător. Nici de un număr mare de muncitori nu mai dispunem, acum au rămas puţini şi fac faţă cum pot”, a declarat
Florin Sandu, director SC Termica SA. Alte trei puncte în care angajaţii au început să lucreze sunt în Parcul Tineretului, intersecţia dintre străzile Aleea Griviţei şi Vîlcelei precum şi pe strada Ion Pillat, vis a vis de Biserica Sfîntul Gheorghe. Fondurile pentru efectuarea acestor lucrări sunt de la bugetul de stat şi cel local, în cadrul unei ordonanţe de Guvern pe căldură şi confort. Bugetul de stat vine cu o alocare în procent de 60%, adică 5 milioane de lei noi, iar de la bugetul local este suportată diferenţa de aproximativ 3,9 milioane de lei noi. Pentru acoperirea gropilor unde sunt executate lucrări a fost încheiat un contract cu firma Conrec, de altfel singura care a participat la licitaţie pentru atribuirea acestora.