Leo Grozavu părea vlăguit de puteri la finalul meciului de infarct dintre FC Botoșani și ASA Tg. Mureș.
Tehnicianul de la gruparea locală de fotbal a spus că va încerca să ridice moralul jucătorilor săi care deși au întâlnit o echipă puternică până la urmă rezultatul de pe tabela de marcaj a fost decis într-un cu totul alt mod: ”Important este să ridicăm capul, nu am făcut un joc slab astăzi, dar diferența de nivel a făcut ca noi să pierdem jocul. Au fost doar două faze pe poarta noastră și am pierdut jocul. Se întâmplă și la case mari, eu nu cred că a fost fault la una dintre faze, ne-au tăiat elanul”.
Leo Grozavu a arătat că a înțeles de ce omologului său de la Mureș i-a plăcut arbitrajul: „Atunci când câștigi e normal să lauzi arbitrajul, sunt o echipă puternică, cu conducători care apar mereu la televizor…”.
Antrenorul principal al botoșănenilor a fost întrebat și ce anume i-a transmis arbitrului de la centru din partida de astăzi: ”I-am transmis că a făcut în așa fel încât să câștige adversarul. Nu pot spune că a influențat rezultatul final în mod decisiv. Dar maniera lui, ne-a șicanat în permanență, a dat cartonașe pentru simulări inexistente, nu i-a cerut nimeni fault, cei de la Tg. Mureș trăgeau de timp, nu a avut nimeni nici o intervenție. Ne-au rupt jocul, ne-au tăiat elanul, dar nu știu dacă a făcut-o voit sau doar atât poate”.
De asemenea, Leo Grozavu s-a arătat scârbit de modul în care adversarii au ales să facă teatru la Botoșani prin tragerile de timp sau mingile aruncate de pe bancă. Și l-a citat pe Liviu Ciobotariu cu ”scopul scuză mijloacele”.
”Așa este scopul scuză mijloacele. Un secund a aruncat mingea în teren, după aia ca să nu-l trimită în tribune a spus că a fost un jucător. Ce să mai…asta este. Trebuie să învățăm dar cred că este urât să înveți jucătorii așa, eu niciodată nu o să-i învăț pe jucătorii mei asemenea lucruri. Dar asta este, probabil așa este mai sănătos, scopul scuză mijloacele”, a încheiat Leo Grozavu.
(G.E.)
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024