Şase femei şi doi bărbaţi au fost identificaţi de poliţiştii botoşăneni pe raza judeţului Botoşani după ce au participat la furturi din locuinţe, în serie. Aceştia se aflau în miercuri, 21 august 2013 în jurul orei 19:30 într-un autoturism cu numere străine care a fost oprit în trafic în comuna Hăneşti.
Aur şi bani furate de la moldoveni
La volan se afla
D. Nechită de 43 de ani din comuna Tîmna, judeţul Mehedinţi şi pasagerii
M. Cerasela Ancuţa de 27 ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin,
V. Sabina de 29 ani, din comuna Tîmna, judeţul Mehedinţi,
F. Ion de 47 ani,
B. Lavinia Elena de 26 ani,
I. Clemenţa de 31 ani,
G. Florentina de 38 ani, și
V. Thilora de 61 ani, toţi din municipiul Craiova.
Întrucât cele opt persoane erau suspectate de comiterea mai multor furturi din locuințe, pe raza judeţului Suceava, acestea au fost conduse la Postul de Poliţie Hăneşti, pentru verificări amănunțite, ocazie cu care, asupra acestora s-au găsit mai multe
bijuterii din aur, precum şi suma de 13.000 lei și 500 Euro.
Înaintaşă la furt cu păcăleli la păgubiţi
În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 16.30, suspecţii s-au deplasat la un bar din satul Crasnaleuca, comuna Coțușca, judeţul Botoșani, unde, în timp ce o parte dintre persoane i-au distras atenția proprietarei, M. Cerasela Ancuţa a pătruns pe ușa deschisă, în locuința acesteia, situată în aceeași curte cu barul şi, dintr-o poșetă, a sustras bani și mai multe bijuterii din aur.
În aceeași zi, în jurul orei 17.20, aceleași persoane s-au deplasat la locuința lui H. C. de 78 ani, din satul și comuna Mitoc, judeţul Botoşani, unde, prin distragerea atenției, adică l-au invitat în stradă pentru a-i ajuta la remedierea unei defecțiuni la autoturism, M. Cerasela Ancuţa a pătruns în locuință, de unde a sustras o sumă de bani.
„Turiştii” băgaţi după gratii de poliţiştii botoşăneni
Extinderea cercetărilor a stabilit că, tot în ziua de 21 august 2013, suspecţii au mai comis două furturi din locuințe, pe raza judeţului Suceava, de unde, de asemenea, au sustras bani și bijuterii.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reținerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de M. Cerasela Ancuţa, aceasta fiind cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu.
Aceeaşi măsură preventivă a fost luată şi faţă de ceilalţi suspecţi, aceştia fiind cercetaţi pentru complicitate la infracţiunile menţionate. Astăzi, 23 august 2013, suspecţii vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, cu propunere de arestare preventivă.
CITEŞTE:
A fost prins « tata hoţilor » de pe Prut : furturi de un sfert de miliard din 5 case