În minutul 97 al meciului din Bănie,
Alin Şeroni de la Viitorul a intrat prin alunecare direct pe tibia lui
Bancu, care a fost prins cu piciorul pe pământ. Diagnosticul medicilor a fost crunt: dublă fractură de tibie și peroneu.
Dan Roman se declară revoltat şi cere pedepse aspre pentru Alin Şeroni după ce fotbalistul de la Viitorul i-a provocat craioveanului Nicuşor Bancu o dublă fractură de tibie şi peroneu.
Roman şi-a adus aminte de clipele de groază prin care a trecut în decembrie 2013, când
Ciprian Dinu i-a rupt piciorul în partida
FC Botoşani - Gaz Metan 2-2.
"Sunt alături de acest băiat de la Craiova. Să fii tare şi puternic pentru că vei reveni ca mine şi de 10 ori mai puternic. Îţi doresc să ai o voinţă de fier. Oameni ca Şeroni nu au ce căuta în fotbal. Să fie suspendat atît timp cît Bancu va fi accidentat! E o intrare criminală care nu are ce căuta într-un sport care promovează fair-play-ul. Sper ca oamenii din Comisia de Disciplină să ia o decizie cît mai severă. Însănătoşire grabnică şi te aşteptăm printre noi cît mai repede", a scris
Dan Roman pe instagram.
6 etape de suspendare a primit
Ciprian Dinu, jucătorul care i-a rupt piciorul lui Dan Roman.
CITEȘTE:
Imagini care te cutremură: Cum arată piciorul atacantului rupt la Botoșani după opt luni : FOTOGALERIE : Îmi venea să plâng!