În ciuda investițiilor semnificative în stadioane moderne în alte orașe, precum Bistrița și Brașov, Botoșani pare să rămână în afara acestui plan național de dezvoltare. Deși guvernul aprobă construcția unor stadioane de mari dimensiuni și modernizarea infrastructurii sportive în alte regiuni, la Botoșani nu se aud semnale de investiții pentru îmbunătățirea stadionului local.
În Bistrița se va construi un stadion ”de lux”, cu o capacitate de 12.388 de locuri, în care se vor investi aproximativ 64 de milioane de euro.
Investiția este una extrem de mare dacă ne raportăm la nivelul la care se află fotbalul din Bistrița în acest moment.
În ședința de joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a aprobat construirea unor noi stadioane moderne în Brașov și Bistrița.
Prin proiectul din localitatea Unirea - municipiul Bistriţa se prevede o integrare a stadionului municipal de fotbal în complexul sportiv care se dezvoltă în localitatea Unirea, compus din sală de sport cu spaţii de cazare şi terenurile de sport exterioare, bază sportivă de tip 1, precum şi pistă de atletism.
Stadionul va fi destinat, în principal, disciplinelor de fotbal şi rugby şi va avea un regim de înălţime parter + două etaje + etaj tehnic, cu o capacitate de 12.388 de locuri (spectatori, VIP, media, locuri pentru persoane cu dizabilităţi).
Valoarea totală a investiţiei este de 318.369.000 lei.
Ambele obiective vor fi realizate de MDLPA, prin Programul Naţional de Construcţii de interes public sau social, derulat de Compania Naţională de Investiţii, precizează sursa citată, conform Agerpres.
Durata de proiectare a obiectivului de investiții este de 6 luni, iar durata de execuție a investiției este de 30 de luni.
(FOTO: digisport.ro)
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024