Fondurile sunt pentru anii 2015-2016, iar suma cea mai mare, de peste 160.000 lei, este destinată rezolvării problemelor locative, se arată în comunicatul de presă remis de
Instituția Prefectului. Cca
138.000 mii lei au fost alocaţi pentru domeniul educaţiei tinerilor romi, în timp ce al treilea capitol ca finanţare este cel al sănătăţii, cu un buget de peste 36.000 mii lei.
„Fondurile vor ajunge în Botoşani dacă primăriile şi celelalte instituţii implicate în problematica romilor vor depune proiecte documentate, dacă vor implementa în mod real măsurile propuse pentru aceşti ani.”, a explicat
prefectul Costică Macaleţi.
BJR a prezentat în acelaşi context calendarul activităţilor propuse pentru implementarea măsurilor de protecţie şi integrare a minorităţii rome din judeţul Botoşani, punându-se accent pe reducerea discrepanţelor dintre copii, luându-se în calcul sistemul de burse, oferirea primelor de angajare, organizarea şi reorganizarea structurilor de asistenţi comunitari şi mediatori sanitari.
La discuţii a participat şi
deputatul Tamara Ciofu, vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor. Aceasta a preluat o serie de probleme ridicate, atenţionând asupra necesităţii înscrierii familiilor de romi la medicii de familie. Totodată, parlamentarul a mulţumit autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în vederea implementării unui proiect pilot ce include judeţul Botoşani, alături de alte trei din ţară.
„Au fost prinse opt comune din Botoşani în acest proiect finanţat din fonduri UE, urmând să se discute în perioada imediat următoare cu fiecare comunitate şi fiecare persoană în parte. Vom avea şi alte întâlniri, cu domnii primari şi cu alţi reprezentanţi de instituţii şi vă rog să acordaţi tot sprijinul necesar.”, a explicat deputatul.
Tamara Ciofu a anunţat şi înfiinţarea unei linii verzi menite să stea la dispoziţia comunităţilor rome, pentru semnalarea problemelor de sănătate.
CITEȘTE:
Program de mediere sanitară pentru comunitățile de romi din Botoșani – AFLĂ detalii