Guvernul intenţionează să diminueze masiv cotele defalcate din impozitul pe venit care revin primăriilor şi să limiteze numărul angajaţilor, ceea ce va duce la disponibilizări în administraţia publică. Aceste lucruri sunt incluse într-un proiect de ordonanţă dezbătut vineri la Ministerul de Finanţe cu reprezentanţii autorităţilor locale.
Potrivit HotNews.ro, proiectul de OUG privind modificarea legii 273/2006 privind finanţele publice locale prevede o diminuare cu 12% a cotei din impozitul pe venit alocat bugetelor locale şi o reducere de cu 4% a cotei din impozitul pe venit alocat la bugetul local al judeţului.
Ce prevede legea in vigoare (273/2006)
Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se alocă lunar, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor si municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, o cotă de 13% la bugetul local al judeţului şi o cotă de 22% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi al judeţului.
Ce prevede proiectul de OUG
Din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale se alocă lunar o cotă de 35% la bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, o cotă de 9% la bugetul local al judeţului şi o cotă de 16% într-un cont distinct, deschis pe seama direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor si ale municipiilor, precum si a bugetului local al judeţului.
„Sper ca în final să nu se reducă”
Conducerea Consiliului Judeţean este luată prin surprindere de noile iniţiative. „Noi tocmai luptam în cadrul structurilor noastre asociative să obţinem procente mai mari din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru că ne confruntăm şi cu atribuţii mai multe”, a declarat preşedintele CJ. El nu a calculat deocamdată impactul unor asemenea măsuri. Culmea este că ele vin într-un moment în care autorităţile locale trebuie să preia spitalele şi probabil şi şcolile. „Pentru asta este nevoie şi de surse suplimentare, ori faptul că se produce o reducere arată că e o neconcordanţă cu realitatea din teritoriu. Sper ca în final să nu se reducă”, a mai arătat Mihai Ţâbuleac.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024