Ministerul Agriculturii a stabilit un calendar de acţiuni la nivelul ţării pentru înregistrarea şi recunoaşterea produselor alimentare autohtone la nivel european, următoarele pe listă, după Telemeaua de Ibăneşti, fiind novacul afumat din Ţara Bârsei, caşcavalul de Săveni şi cârnaţii de Pleşcoi.
Potrivit unei informări prezentate în Guvern de către ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, este în curs de analiză, la Comisia Europeană, documentaţia pentru înregistrare conform sistemelor de calitate europene a produsului ''Novac afumat din Ţara Bârsei'' – IGP.
Totodată, în prezent au fost depuse la MADR, în vederea analizării şi transmiterii către Comisia Europeană, documentaţiile pentru alte două produse româneşti: ''Caşcavalul de Săveni'' (jud. Botoşani) şi ''Cârnaţi de Pleşcoi'' (jud. Buzău).
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a declarat, după şedinţa de Guvern, că au fost identificate încă o serie de 14 produse care se pretează la protecţia europeană:
''Ca un fapt divers, mai avem circa 16 sortimente de vin care sunt pe lista de produse cu indicaţie geografică şi denumire origine protejată şi 8 ţuici, pălinci''.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a prezentat, în şedinţa de guvern de miercuri, la solicitarea premierului Dacian Cioloş, o informare privind produsele româneşti cu potenţial pentru care sunt în curs de elaborare dosare în vederea depunerii la Comisia Europeană pentru înregistrare şi protecţie cu denumiri de origine sau indicaţii geografice.
România are, la ora actuală, trei produse recunoscute la nivel european. Guvernul a marcat, în cursul acestei luni, omologarea la nivel european a Salamului de Sibiu ca produs cu Indicaţie Geografică (IGP) şi a brânzei Telemea de Ibăneşti ca produs cu Denumire de Origine Protejată (DOP), după ce, în 2011, Magiunul de prune Topoloveni fusese înregistrat ca produs cu Indicaţie Geografică Protejată.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile