Guvernul a aprobat un proiect ce introduce un nou indicator rutier care obligă șoferii să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul din față
Guvernul a adoptat un nou proiect de modificare a legii circulației. Noile norme stabilesc, printre altele, introducerea unui indicator rutier nou.
Este vorba despre un indicator de informare.
Acesta este pătrat, de culoare verde, pe care sunt desenate, cu alb, două săgeți și o mașină.
În partea de sus scrie „PĂSTREAZĂ DISTANȚA”, iar în partea de jos „2 SĂGEȚI = SIGURANȚĂ”.
Acest indicator informează șoferii că trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 2 săgeți față de mașina aflată în fața lor.
Practic, regula celor „2 secunde”, predată la cursurile de conducere defensivă, devine obligatorie, prin lege.
La întâlnirea noului indicator, șoferii ar trebui să aibă față de mașina aflată în fața lor o distanță de cel puțin două săgeți. Practic, aceasta este distanța considerată sigură la viteza maxim admisă pe acel tronson de drum.
Odată cu acest indicator, pe drumurile expres și pe autostrăzi urmează să fie introduse și noi marcaje rutiere.
Pe asfalt vor fi desenate marcaj de ghidare pentru păstrarea distanței de siguranță. Acestea sunt vârfuri de săgeată care vor fi desenate pe fiecare bandă de circulație.
Șoferii vor avea, astfel, un reper mult mai ușor de urmărit. La volan, conducătorii auto trebuie să aibă între ei și mașina din față cel puțin 2 săgeți.
Totuși, păstrarea acestei distanțe nu este obligatorie. Indicatorul și noile marcaje au doar rol informativ, potrivit romaniatv.net
„În primul rând, trebuie să respectăm viteza maximă legală, pentru că în funcție de asta s-a calculat distanța între săgeți. Atâta timp cât între noi și mașina din față avem două săgeți, înseamnă că avem o distanță suficientă. Desigur, noi putem să lăsăm și mai mult”, a explicat pe contul său de YouTube polițistul Tavi Perțea.
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un botoșănean a devenit viral după ce „și-a parcat” BMW-ul direct pe pârtie – VIDEO
Oana Sava
Dec 27, 2024
Realitate virtuală în comuna lui Eminescu, școli moderne în care fiecare elev are laptop
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile