Premierul a convocat o şedinţă operativă la Guvern cu privire la situaţia epidemiei cu responsabili din Ministerul Sănătăţii, MAI şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că premierul Ludovic Orban a convocat, miercuri seară, o şedinţă operativă cu privire la situaţia epidemiei de coronavirus cu factori de răspundere din Ministerul Sănătăţii, MAI, MApN şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru o analiză a măsurilor care se prefigurează în special în localităţile cu rata de infectare de peste 3 la mie.
„Da, aşa este, premierul s-a întors dintr-o vizită oficială în Israel şi acum este la Palatul Victoria, cel mai probabil cu colegii mei, astfel încât să discute măsurile care se prefigurează în special la nivelul localităţilor în care numărul de infectări la mia de locuitori este peste 3”, a declarat Raluca Turcan, miercuri seară, la postul B1 TV, potrivit Agerpres.
Amintim că atât municipiul Botoșani, cât și Dorohoi, au în acest moment o incidență a bolii de peste 3 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.
Fiind întrebată dacă în cadrul reuniunii s-ar putea propune restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, Turcan a explicat: „Există tipul acesta de propuneri de la nivelul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, dar, iarăşi, măsurile se judecă de la caz la caz”.
„Nu vom ajunge la restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte în toată ţara şi în toate localităţile. Acolo unde avem o creştere a numărului de infectări sunt măsuri care sunt luate în considerare, dar, în general, atenţie, restricţionarea circulaţiei reprezintă deja o etapă de final în măsurile de restricţie şi de conformare pe care noi le urmărim. Aşa cum reprezintă o etapă finală şi afectarea activităţilor economice. Deci, pentru noi e important ca economia să funcţioneze. Atât timp cât economia funcţionează, bugetul de stat poate să acopere o parte din cheltuielile marilor sisteme, să asigure partea de cofinanţare, inclusiv pentru fondurile europene”, a afirmat vicepremierul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024