Carburant, apă, alimente, medicamente, dar și paturi, saltele, produse de igienă. Toate ajung la refugiații cazați în taberele din Botoșani.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, trei camioane încărcate cu paturi, saltele, lenjerii, saci de dormit au ajuns, deja, în tabăra în tabăra de refugiaţi organizată de ISU la Suceava.
Iar alte patru camioane urmează să ajungă la Botoşani, într-o altă tabără de refugiaţi.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a subliniat că eforturile autorităţilor sunt coordonate cu cele ale societăţii civile pe platforma guvernamentală "Ucraina-Împreună ajutăm mai mult".
"Sunt, deja, colectate peste 3000 de oferte de ajutor care constau în hrană, alimente, produse de igienă, medicamente şi chiar facilităţi de cazare. Astăzi (...) va pleca din Bucureşti un al doilea transport preluat de camioanele ISU, din această ofertă de ajutor colectată de pe platforma guvernamentală. Este vorba de medicamente şi alte produse sanitare care vor pleca spre graniţa de nord a ţării, urmând a ajunge la cetăţenii ucraineni. Aceste transporturi vor continua. Aseară a fost primul, în cursul acestei zile va fi un al treilea. Deci, în această dimineaţă, vor pleca transporturile cu medicamente şi produse sanitare, iar în cursul acestei zile un al treilea transport va pleca spre graniţa de nord a ţării",
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Doi frați din Botoșani au ajuns la spital cu arsuri după ce au căzut în oala cu ciorbă clocotită
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Tânăr BĂUT la volan, oprit de polițiști în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Săptămâna Luminată: Tradiții și obiceiuri în primele zilele după Paști
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024