Guvernul României, Primăria Botoșani și Asociația Culturală Cultus Humani implementează la Botoşani un proiect prin care 300 de romi din municipiul reşedinţă vor beneficia de analize medicale de bază gratuită. În valoare de 500.000 de lei, programul este finanţat în proporţie de 90% de Agenţia Naţională pentru Romi, restul reprezentând contribuţia municipalităţii botoşănene.
Mâncarea trebuie dusă în maxim o oră de la comandă
Pentru a-i convinge pe etnici să meargă la un cabinet medical în vederea recoltării de probe, prin proiect acestora li se asigură şi deplasarea la clinică, precum şi o masă caldă.
Primăria Botoşani tocmai a declanşat procedura de achiziţie publică pentru desemnarea unei firme de catering care să ducă mâncarea la domiciliul cetăţenilor care vor intra în programul
"Cetăţeni europeni - şanse egale pentru sănătate".
„Meniul complet va cuprinde obligatoriu o supă caldă (250-300g), felul II (cu minimum 100 g carne), desert. Numărul de persoane care beneficiază de servicii de catering va fi de minimum 5(cinci) pe zi. Activitatea de distribuire a meniului se va face prin comandă telefonică, iar comenzile vor fi livrate în maximum o oră de la lansare”, se arată în anunţul de achiziţie lansat de
Primăria Botoşani.
Beneficiari vor fi romii care nu au asigurare socială şi care în alte condiţii nu îşi pot efectua analizele decât pe bani. Cei incluşi în program sunt desemnaţi în funcţie de vârstă şi prin colaborarea cu medicii de familie şi mediatorii sanitari. Analizele vor începe săptămâna viitoare, după ce va fi stabilită şi clinica la care se vor efectua, iar etnicii vor proveni din cartierele în care trăiesc cei mai mulţi: Centrul Vechi, Parcul Tineretului, Ion Creangă, Cişmea.
"Persoanele care donează sânge sau cărora li se ia sânge, beneficiază de o masă gratuită"
„Oamenii chiar doresc să îşi facă analizele fiindcă au înţeles că este important pentru ei să îşi facă analizele medicale, mai ales că sunt persoane neasigurate, din medii defavorizate şi care nu au acces la aceste analize”, ne-a declarat
Jupiter Borcoi (foto stânga), expertul pentru romi de la Primăria Botoşani.
Acesta a conceput proiectul, fiind şi cel care a solicitat acordarea unei mese calde la domiciliul persoanelor ce îşi vor face analizele.
„De regulă se procedează aşa, persoanele care donează sânge sau cărora li se ia sânge, beneficiază de o masă gratuită, dar asta în cadrul proiectului, beneficiază de o masă gratuită în valoare de 10 lei”, a mai spus
Jupiter Borcoi.
Proiectul se implementează în perioada iulie – decembrie, iar până acum s-a stabilit grupul ţintă.
Program asemănător şi la Dorohoi
Un program aproape similar se află în derulare şi la Dorohoi, doar că acolo partener este Direcţia de Sănătate Publică, iar contribuţia de 10% nu este asigurată de Primărie, ci de Asociaţia Culturală Cultus Humani condusă de cunoscutul artist al romilor Cozmiţă Lascarache. Acolo proiectul este însă mult mai avansat, din cele 300 de persoane incluse în proiect, 148 efectuând deja analizele medicale gratuite. Potrivit expertului pentru romi de la Botoşani, programul şi-a dovedit deja eficienţa, în al doilea municipiu al judeţului fiind depistate nouă persoane cu hepatita B şi C. Cum majoritatea romilor supuşi analizelor atât la Botoşani, cât şi la Dorohoi tot neasiguraţi vor rămâne, scopul proiectului este şi acela de a încheia parteneriate între instituţiile responsabile de a implementa strategia Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor în domeniul sănătăţii.
CLICK ŞI VEZI ANUNŢUL PUBLICAT DE PRIMĂRIA BOTOŞANI PENTRU ACHIZIŢIA DE SERVICII CATERING
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Romii din Botoșani învățați să nu se îmbolnăvească sexual