În turul de campionat, înainte de meciul cu FC Braşov, atacantul de la Botoşani a fost de asemenea prezent la conferinţa de presă dinaintea partidei şi a marcat în teren.
„Nu mai contează cine dă golul numai să câştigăm şi noi că nu am mai câştigat nici nu mai ştiu de când. Vrem să câştigăm cele trei puncte care sunt capitale. Pentru astea două meciuri cu ei şi cu Timişoara punctele sunt capitale”, a declarat
Hadnagy.
Atacantul a mai arătat că meciul cu Săgeata Năvodari nu a fost unul de reper pentru FC Botoşani care poate arăta mai mult în teren. Mai mult, „Atti-gol” a spus că dă spectacolul pe o victorie.
„Am trecut mau greu peste acest eşec, eu cred şi sunt sigur că avem echipă mai bună, dar din păcate nu am arătat pe teren, am pierdut şi sper să ne revenim cu FC Braşov. Nu contează, să fie cel mai urât meci din Liga 1, numai să batem noi, nu mai contează, cum a zis dl. Iftime că vrea spectacol, noi nu vrem spectacol numai să câştigăm”, a mai declarat
jucătorul.
El a dorit să transmită şi un mesaj pentru echipa la care a petrecut cei mai mulţi ani din cariera sa şi de unde a rămas cu amintiri frumoase şi prieteni de nădejde.
„Mesajul pentru este să de Dumnezeu să scăpăm şi noi şi ei de retrogradare, eu am petrecut ani frumoşi la Braşov, am lăsat prieteni acolo, chiar vreau să scape şi ei şi noi”, a încheiat
Attila Hadnagy.
FC Botoşani – FC Braşov se va juca duminică, 2 martie 2014 de la ora 14:00. Staţi pe Botoşăneanul pentru a urmări meciul în imagini şi pentru un live text în timp real.
(G.E.)
CITEŞTE:
Grozavu vrea victorie cu Braşovul şi anunţă surprize în teren
[[banner]]