FC Botoşani – Viitorul Constanţa s-a terminat 1 – 2 după un meci în care spectatorii şi antrenorii gazdelor au protestat la adresa arbitrajului. Scandalul s-a declanşat odată cu eliminarea lui Miron în minutul 52.
Oarecum paradoxal, atât moldovenii, cât şi dobrogenii au avut de făcut reproşuri brigăzii. După meci, patronul şi tehnicianul oaspeţilor a opinat că acel cartonaş roşu primit de fundaşul central al botoşănenilor nu a fost determinant în stabilirea rezultatului final.
„Şi cu Miron am avut ocazii clar de a marca, jocul a fost deschis încă de atunci, după eliminare am preluat noi puţin controlul jocului, am atacat poziţional, cum ne place nouă”,
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul Constanţa.
„Regele” a dezvăluit că a stabilit tactica finală şi primul 11 abia în dimineaţa jocului, când şi-a motivat elevii amintindu-le că în urmă cu un an, cu o echipă mult mai tânără, a făcut 4 – 4 pe Municipal, iar „astăzi, cu o echipă mult mai experimentată, dacă nu daţi gol, aveţi o problemă”. Fostul decar al „generaţiei de aur” a explicat că a creat o strategie cu un joc mai direct, „nu cu cel care v-aţi obişnuit dvs”.
„Eram sigur că nu se va termina 0 - 0 pentru că ambele echipe sunt ofensive, sunt tăioase, joacă pe poartă”,
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul Constanţa.
Acesta a adus o mulţime de laude roş-alb-albaştrilor, remarcând jocul ofensiv practicat de FC Botoşani pe tot parcursul campionatului.
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile