Formaţia FC Botoşani a învins luni seara, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Viitorul.
Tehnicianul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat luni seară, după meciul cu FC Botoşani, pierdut cu scorul de 0-1, că formaţia sa a fost nevoită să se adapteze la terenul dificil şi la condiţiile meteo, iar adversarii au câştigat fiind mai inspiraţi.
”Aşa a fost terenul, a trebuit să ne adaptăm la el, să încercăm să jucăm cât mai simplu, mai direct. Interpretarea în prima repriză, până când ne-am adaptat la teren şi la climă nu a fost aşa de bună” a spus Gică Hagi, după meci.
”Acolo în careu nu am băgat mingea cum trebuie, am avut un şut, două, ca şi ei. Ei cu puţine ocazii, noi am avut mai mult, mai periculoşi, dar asta e” a mai completat antrenorul Viitorului.
Formaţia FC Botoşani a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Viitorul, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii I.
Partida a început cu o întârziere a aproape zece minute, cauzată de ninsoare.
Golul a fost marcat de Ongenda, în minutul 17, dintr-un penalti acordat pentru un fault comis de Căbuz.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024