Uite că nu merge chiar totul prost în judeţul acesta! Mai există şi afaceri din care se fac bani. Cum ar fi hotelurile… administrate de soţiile unor politicieni.
Sau, cel puţin asta reiese din Topul Judeţean al Firmelor întocmit de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani. Astfel, la categoria „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”, prima poziţie în clasamentul pe 2016 este ocupat la secţiunea „microîntreprinderi” de către SC Financial Hotels SRL, companie care în acte era condusă de Cosmin Flutur. Firma menţionată a administrat până spre sfârşitul anului precedent Hotel Rapsodia, acolo unde ca director a activat Gabriela Flutur. Rapsodia este cea mai mare unitate de acest tip din judeţ, iar firma în cauză a ocupat şi locul 10 în topul naţional, la respectiva secţiune. Societatea comercială a înregistrat în 2016, an pentru care CCIA tocmai a lansat amintitul top, o cifră de afaceri de 2,8 milioane de lei. Profitul a fost însă unul simbolic, de doar 7.239 de lei.
SC Premier Hosting SRL, firma condusă de Magda Şoptică şi care administrează Hotel Premier, ocupă la rândul său locul al treilea la secţiunea „întreprinderi mici”. Hotelul construit de fosta familie Borcea şi inaugurat în urmă cu şapte ani a avut un volum de business de 1,2 milioane de lei. Nici în acest caz profitul nu a fost însă unul foarte ridicat, întregul efort aducând în final asociaţilor aproape 40.000 de lei.
Ambele hoteluri au fost de mai multe ori folosite de-a lungul timpului de fostul PDL, respectiv actualul PNL pentru tot felul de şedinţe de partid. După ce soţia primarului nu s-a mai ocupat de Rapsodia, iar conducerea PNL Botoşani a fost preluată de deputatul Costel Şoptică, întrunirile liberalilor nu prea s-au mai organizat la unitatea din zona zero a oraşului. În schimb, s-au înmulţit şedinţele la Hotel Premier.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024