Goana după lefuri într-o guvernare de stânga stârnește noi patimi.
Pentru că au primit noi atribuții, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean vor fi ei creșteri salariale.
Problema a fost ridicată de liderul FSE prezent ieri la Botoșani
”Plata salariilor nu se mai derulează prin intermediul UAT-urilor, ci prin intermediul Inspectoratelor, iar de acolo către unitățile de învățământ. Volumul de muncă a crescut exponențial, iar personalul nedidactic din Inspectoratele Școlare solicită în mod legitim creșteri salariale. Putem să le transmitem un mesaj pozitiv aducându-le la cunoștință că în momentul de față în Parlamentul României se află în dezbatere o Ordonanță 91 de modificare a legii 153. Această ordonanță trebuie transformată în lege și sunt amendamente depuse la inițiativa Federației noastre de operare a unor creșteri salariale pentru personalul nedidactic din Inspectorate.”
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație
Recent, ministrul muncii a anunțat că va dubla salariile la medici.
În toată această nebunie salarială în sistemul public, angajații de la privat rămân simpli privitori ai acestei dărnicii din partea partidului de guvernământ.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024