Primarul Ovidiu Portariuc strânge sforile în ceea ce privește securitatea din Centrul Istoric al municipiului Botoșani. Acesta a solicitat conducerii Poliției Locale să achiziționeze câini utilitari bine instruiți, cu care oamenii legii să patruleze prin municipiu.
Potrivit primarului, deja s-a găsit o soluție pentru achiziționarea acestor patrupede și în cel mai scurt timp, botoșănenii vor avea ocazia să facă ”cunoștință” pe stradă cu câinii polițiști. ”Vom continua acțiunile la fel de ferm în ceea ce înseamnă ordine și liniște publică în Centrul Vechi. I-am rugat să urgenteze procedura de achiziție a câinilor utilitari. Am înțeles că în sfârșit s-a găsit și o soluție pentru această problemă, nu identificau formula în care pot face aceste lucruri. Am sugerat să se ia exemple din alte orașe. De la noi sau din alte zone, din alte țări, să spun și să implementeze acest proiect. În cel mai scurt timp veți vedea patrule cu câini în Centrul vechi. Pentru început vor fi probabil trei, patru patrule cu câini”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc. În cazul în care această inițiativă va avea succes, iar infractorii vor tremura de frica necuvântătoarelor, edilul va analiza și posibilitatea de extindere a formulei. În momentul în care vor fi achiziționați, câinii utilitari vor avea „biroul” la padocul municipal.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024