Echipa masculină de handbal CS Minaur Baia Mare a reușit să se impună la mare luptă, marți, în Liga Zimbrilor, în fața ultimei clasate, CS Magnum Botoșani. Băimărenii au învins cu 25 – 23 în condițiile în care au fost lipsiți de aportul a cinci jucători și, în plus, veneau după două săptămâni de izolare.
O fază mai puțin obișnuită a avut loc în minutul 24 al meciului, când la un contraatac al moldovenilor, portarul gazdelor Ionuț Ciobanu a ieșit imprudent și s-a ciocnit cu Vamanu. Arbitrul i-a dat imediat cartonaș roșu și a dictat lovitură de la 7 metri.
A executat Lazurcă, de asemenea imprudent, lovindu-l cu mingea în față pe celălalt portar al lui Minaur, Răzvan Pop. Arbitrii i-au arătat roșu și handbalistului botoșănean, însă portarul gazdelor a protestat și a fost eliminat două minute.
Rămași fără vreun portar, băimărenii au fost nevoiți să apeleze la un jucător de câmp. Antrenorii au mizat pe Robert Nagy în baza faptului că la antrenamente uneori îi place să mai stea între buturi.
Acesta a îmbrăcat tricoul de portar al titularului de drept Ionuț Ciobanu și a rămas în poartă timp de două minute.
Alegerea staff-ului tehnic s-a dovedit cât se poate de inspirată întrucât portarul de circumstanță nu a primit gol timp de două minute, chiar dacă atunci echipa sa evolua în inferioritate numerică.
După disputarea a 17 meciuri din actualul sezon, Minaur Baia Mare ocupă locul 5 în Liga Zimbrilor, în timp ce Magnum Botoșani se află pe ultima poziție, 15, fără vreo victorie și cu un singur punct.
FOTO: Facebook - Minaur Baia Mare
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Mașina unei șoferițe a luat foc pe Primăverii, pompierii chemați urgent
Oana Sava
May 17, 2024
Polițiștii botoșăneni au jucat fotbal în memoria colegului ucis în Gara Burdujeni
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024