Cei 22 de directori inlocuiti cu data de 1 septembrie dar si cei 8 inspectori care au ocupat un post in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean sunt deocamdata sub semnul intrebarii.
Si asta deoarece, potrivit unui ordin al ministrului educatei Ecaterina Andronescu emis ieri, toti sefii din unitatile de invatamnt vor fi numiti doar prin minister, pe posturi ocupate prin detasare.
Asta dupa ce, acelasi ministru si-a asumat Legile Educatiei prin care era prevazuta descentralizarea si depolitizarea invatamantului, care se referea mai exact la faptul ca, directorii de scoli pot fi numiti de consiliile de administratie din unitatile de invatamant, consilii formate din profesori, parinti si autoritati locale.
Drept pentru care, intrucat la nivelul judetului Botosani au fost schimbati din functie zeci de directori de scoli si totodata, au avut parte de schimbari si mai multi inspectori din cadrul Inspectoratului, acest ordin se rasfrange si asupra activitatii din sistemul educational local.
In ciuda acestor prevederi insa, Ada Macovei, inspector general al ISJ sustine ca toti angajatii isi fac treaba in continuare intrucat acest act normativ nu a fost publicat inca si in Monitorul Oficial.
Mai mult, Ada Macovei nu a ezitat sa mentioneze ca aceasta masura este una impusa pe criterii politice, desi ea insasi a fost acuzata de schimbari ale directorilor de scoli, pe aceleasi motive.
Pina una alta insa, astazi dimineata Ada Macovei si-a convocat subalternii la o sedinta, cu precadere cei noi numiti in functie, prin care i-a anuntat de faptul ca ar putea sa isi piarda functiile abia dobandite.
“
Deocamdata acest ordin al ministrului nu are efect asupra noastra, noi ne vedem de treaba la inspectorat, nu putem inchide institutia si scolile. Daca ar fi sa luam in calcul acest ordin, ar trebui sa se inceteze activitatea la Inspectoratul Scolar, in cazul celor 8 inspectori plus cei 22 de directori numiti in ultimele zile”, a declarat
Ada Macovei, inspector sef ISJ.
Mai mult, sefa institutiei a recunoscut ca in decursul zilei de ieri a primit un telefon de la ministrul educatiei prin care i s-a solicitat sa nu mai intreprinda alte actiuni de schimbare.
Si, desi exista mai multe zvonuri prin care se vehiculeaza ca de la minister i s-ar fi solicitat demisia, Ada Macovei infirma acest lucru.
“
In nici un caz nu imi voi da demisia chiar daca mi s-ar cere acest lucru, am muncit prea mult ca sa renunt acum,” a mai mentionat Ada Macovei.