„Ca să ajungem să plătim operaţii care pentru unii sunt mofturi, nu cred că e în regulă. Sunt angajaţi din societate care îşi fac anumite operaţii care poate mai pot fi amânate sau care pot fi făcute pe bani personali, nu pe banii societăţii. Şi nu numai lor, şi la rude”. Afirmaţia a fost făcută săptămâna trecută de Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi face referire la SC Nova Apaserv SA. Şeful CJ Botoşani a evitat însă să dea mai multe detalii privitoare la persoanele care au beneficiat de operaţii pe banii societăţii, dificultatea acestora şi mai ales sumele ce le-au fost decontate.
"Ajutor de boală" pentru directorul cu leafă de 6.500 de lei care vrea şi bani pentru carburanţi
Acordarea acestor aşa-numite „ajutoare de boală” a fost depistată în raportul de audit întocmit de compartimentul de control financiar al
SC Nova Apaserv SA şi este aferent primului semestru din acest an. Şase angajaţi ai societăţii comerciale au beneficiat de bani pentru operaţii, iar o bună parte a acestora provin din rândurile şefilor.
Neculai Gheorghincă, director adjunct, al doilea om din unitate, este unul dintre cei care a avut parte de o intervenţie chirurgicală pe banii unităţii. Este
acelaşi director despre care
Botoşăneanul v-a informat în luna august a acestui an că a solicitat consiliului de administraţie acordarea unei sume forfetare de 1.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport, respectiv cheltuieli cu carburantul şi cheltuieli de întreţinere/exploatare a autoturismului proprietate personală. Cererea în cauză i-a fost respinsă ca fiind nejustificată deoarece activitatea sa este una preponderent de birou. În schimb, bani de operaţie pe banii unităţii a primit. Şi aceasta în condiţiile în care încă de la finele lunii mai consiliul de administraţie i-a stabilit o indemnizaţie lunară fixă de 6.500 de lei, adică de peste patru ori mai mare decât salariul mediu brut plătit la Botoşani.
Banii au fost acordaţi "cu foarte mare uşurinţă"
Celelalte persoane care s-au operat pe banii unităţii sunt
Cristian Romanovschi, Daniela Jităraşu, Eugen Frandeş, Adrian Săvinescu şi Tatiana Ferache.
„Au fost achitate ajutoare de boală, în cuantum de 2.100 lei brut/caz, cu foarte mare uşurinţă, fără viza medicului de unitate, fără documente justificative, pentru intervenţii uşoare, unele efectuate în clinici particulare”, se specifică în raportul de audit întocmit de
economistul Dumitru Ciobanu. În raport nu sunt menţionate şi tipul operaţiilor, însă neoficial am reuşit să aflăm că una dintre persoanele menţionate s-ar fi operat de hemoroizi, iar o alta de hernie. 14.700 de lei a cheltuit cumulat în primul semestru societatea cu ajutoarele de boală.
Cum sună 15.000 de kilometri decontaţi într-o lună?
La un alt control efectuat la
SC Nova Apaserv SA s-ar fi descoperit cheltuieli de-a dreptul uriaşe cu carburanţii. Astfel, automobilul
BT 08 SAA condus de
Cătălin Zaharii, şeful sucursalei Dorohoi a societăţii, ar fi efectuat în numai două luni 15.393 de kilometri şi ar fi decontat din banii unităţii 1.267 litri de combustibil, adică în jurul a 7.000 de lei. De asemenea, autoturismul
BT 15 SAA care revine
directorului general Gabriel Cârlan, tot în două luni, martie-aprilie, ar fi făcut 9.181 de kilometri şi ar fi decontat 1.132 de litri. Dacă în cazul directorului general cheltuielile cu carburantul ar putea fi într-o anumită măsură explicabile prin deplasările pe care acesta trebuie să le facă la Bucureşti şi prin judeţ dat fiind programul european de peste o sută de milioane de euro derulat de unitate, pentru şeful punctului de lucru de la Dorohoi consumul este unul greu de înţeles. În medie acesta ar fi efectuat undeva în jurul a 360 de kilometri în fiecare zi de serviciu. De altfel, paradoxal, s-ar fi observat că maşinile de intervenţie pe care le posedă societatea, care au mereu treabă, fiind necesar să se deplaseze zi de zi la avarii, ar avea un consum care s-ar situa la un sfert din cel al automobilelor revenite şefilor unităţii.
Lămâi şi cafea, protocolul pentru AGA depăşit
Auditorul a constatat şi achiziţia în mai multe rânduri de flori sau aranjamenmte florale în sume de 50, 100 sau 300 de lei, dar şi depăşirea cuantumului aprobat
pentru protocolul asigurat membrilor Adunării Generale a Acţionarilor. Mai exact, au fost decontate sume privind achiziţia de produse alimentare mai mari decât referatele aprobate de conducătorul societăţii, 100 – 200 de lei faţă de câteva zeci de lei. Printre altele, s-au cumpărat astfel din banii unităţii lămâi şi cafea Jacobs.
Auditorul intern ar fi întâmpinat dificultăţi în efectuarea verificării.
„Au fost identificate obstacole privind desfăşurarea activităţii de audit intern întrucât nu au fost puse la dispoziţia auditorului intern, de către departamentul financiar-contabilitate, documentele solicitate prin notificarea privind declanşarea misiunii de audit intern”, se arată în raportul întocmit de
economistul Dumitru Ciobanu.
Unitatea e totuşi pe profit fiindcă „frica păzeşte bostănăria”
Oarecum paradoxal date fiind aceste lucruri, conform datelor financiare încheiate la jumătatea anului, în care s-au consemnat şi unele dintre aspectele menţionate,
SC Nova Apaserv SA este totuşi un agent economic profitabil. În primul semestru
societatea comercială controlată de
Consiliul Judeţean Botoşani a avut venituri totale de 14,9 milioane de lei şi cheltuieli totale de 14,7 milioane lei, rezultând astfel un profit brut de peste două miliarde de lei vechi. De altfel, dincolo de operaţiile pe banii unităţii, faţă de care şi-a exprimat dezacordul,
preşedintele CJ Botoşani a remarcat că, financiar, situaţia s-a îndreptat la operatorul de apă şi canalizare.
„Luna trecută, cred că pentru prima dată pot să felicit şi eu conducerea că a încasat 32-33 de miliarde lei vechi, adică este o realizare. Ei încasau 22 de miliarde, eu le-am cerut să aibă minim 25 de miliarde lunar ca societatea să poată funcţiona, iar luna trecută au încasat undeva la 32-33 de miliarde. Asta înseamnă un lucru benefic pentru societate şi dacă o să ajungă la 35 de miliarde lunar eu cred că societatea a scăpat de greutăţi”, a afirmat
Florin Ţurcanu, preşedinte CJ Botoşani.
Întrebat cum s-a ajuns la un asemenea salt al încasărilor acesta l-a explicat prin faptul că, „frica păzeşte bostănăria”. Mai exact a ameninţat cu demiterea întreaga conducere de la
SC Nova Apaserv SA.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Descoperire la „Apă” : Angajaţii şi rudele se operează pe banii unităţii
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Disponibilizări şi externalizări la „Apă” cu lefuri mărite la 65 – 70 de milioane lei vechi pentru directori; bonus – bomba de la Casa de Avocatură