Imaginea dezolantă cu oameni ai străzii ascunși printre tomberoane ar putea fi una de domeniul trecutului la Botoșani. Resturile ajung de multe ori pe mesele oamenilor nevoiași, și de tot de atâtea ori, la operatorii care primesc deșeuri din plastic sau carton.
Conducerea societății Urban Serv spune că deșeurile aparțin autorităților locale și, oricât de absurd ar părea, orice „sustragere” a acestora de persoane neabilitate, este considerat a fi furt. Și este pedepsită potrivit legii.
„Noi am sesizat atât administrația publică, cât și Poliția Locală de modificarea legislativă și am solicitat să se supravegheze aceste deșeuri care, în conformitate cu noua prevedere legală (n.r.: din septembrie 2014), aparține autorității publice. Până în prezent, nu am avut niciun răspuns la solicitarea noastră în sensul că nu au fost depistate persoane care sustrag, în principal deșeuri de plastic sau carton, din punctele special amenajate”, a declarat Simion Drelciuc, directorul societății de salubritate.
Tabloul cu oameni ai străzii care scormonesc printre gunoaie, este unul prezent în toate orașele din țară. Ceea ce este greu de gestionat pentru societățile de salubritate, este de fapt mizeria pe care o lasă în urmă persoanele care caută un mijloc de subzistență în tomberoane.
„Fenomenul există în continuare, noi încercăm pe cât posibil, prin angajații noștri, să evităm lucrul acesta, încercăm să discutăm cu persoanele respective. Se împrăștie prin platformă tot felul de mizerie. Nu putem să-i facem nimic altceva, să sancționăm, să avertizăm”, a completat directorul Urban Serv. Totodată, acesta a adăugat că numărul „sustragerilor” de acest tip a fost redus simțitor, îndeosebi de când operatorii care primesc plastic și carton, încep să controleze persoanele care aduc deșeurile.
(C.B.)
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024