Un furt de bagaj comis în urmă cu câteva zile în trenul Timişoara - Iaşi a fost descâlcit la Botoşani în condiţiile în care toţi cei implicaţi sunt din alte judeţe, iar fapta s-a petrecut în Vereşti, scrie Libertatea.
Cazul a fost înregistrat săptămâna trecută când Nicolae Marcel T., din Cluj, a plecat cu trenul până la Iaşi. Unul dintre geamantane i-a “făcut cu ochiul” lui Lucian S., din Sibiu, care a prins un moment prielnic în Vereşti şi i l-a furat din compartiment. Ca să nu fie prins, hoţul s-a ascuns a coborât din vagon şi a urcat în trenul de pe linia alăturată, adică în rapidul Bucureşti – Botoşani. Păgubaşul a realizat că a fost prădat abia când a ajuns în Gara Iaşi şi a trebuit să dea jos bagajele. Abia atunci i-a anunţat de poliţiştii de la Transporturi Feroviare, care au dat imediat alarma.
Norocul clujeanului a fost că hoţul nu a ştiut că Rapidul de Bucureşti merge cu viteza melcului prin Botoşani. Identificat în garnitură în apropiere de Leorda, de o patrulă mixtă formată din poliţist TF şi jandarm, suspectul, Lucian S. a fost acuzat de furt calificat. “
Bagajul a fost găsit asupra acestuia, după care bunurile au fost recuperate şi predate părţii vătămate”, a declarat
Ciprian Adam, şeful postului de poliţie Transporturi Feroviare Botoşani.
CITEŞTE:
ŞOCANT : Trenul Botoşani – Vereşti a luat foc la Dumbrăveni