Miercuri, 27 ianuarie 2016, poliţiştii dorohoieni au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani (IPJ), faţă de M.O. de 26 ani, din municipul Dorohoi.
În fapt, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2016, tânărul a fost surprins de către lucrători din cadrul Detașamentului de Jandarmi Dorohoi, în timp ce avea asupra sa două genți conţinând mai multe bunuri, despre care existau indicii că ar proveni din comiterea unor furturi. Astfel, cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că în noaptea de marți spre miercuri, ora 00.30, tânărul ar fi pătruns prin efracție, într-o boxă dintr-un bloc de locuinţe de pe Aleea Criva din municipiul Dorohoi, de unde a sustras articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, în valoare de aproximativ 1.000 lei.
Pe numele tânărului existau întocmite acte procedurale şi sub aspectul comiterii unei tentative de furt calificat, constând în aceea că în noaptea de 6/7 ianuarie 2016, în jurul orei 23.00, a pătruns prin efracție într-o locuinţă din municipiul Dorohoi, fiind surprins de către polițişti în timp ce încerca să sustragă aparatură electronică. Astăzi, 28 ianuarie 2016, pe numele lui M.O. va fi formulată propunere de arestare preventivă.
CITEȘTE: Clipe de COȘMAR în toiul nopții: Botoșănean atacat în propria casă de un grup de tineri
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024