În ciuda ploii puternice, o mulțime de botoșăneni au participat marți la slujba oficiată la Biserica Sfântul Ilie, cu ocazia hramului.
Sute de oameni arondaţi la această parohie, dar şi de la altele din oraş, au ţinut să ia parte la slujbă.
Evenimentul religios prilejuit de Sfântul şi Marele Prooroc Ilie Tesviteanul s-a desfăşurat în curtea lăcaşului de cult, în Sfântul Altar de vară.
Credincioșii de toate vârstele, cu umbrele în mână, stăteau răsfirați în curtea bisericii. Au ascultat slujba oficiată de mai mulți preoți pe o ploaie abundentă.
Sfântul Ilie este cinstit în data de 20 iulie. Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situată dincolo de Iordan. De aici avem și numele prorocului-Ilie Tesviteanul. Potrivit tradiției, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcați în veșminte albe care îl înveleau pe Ilie în haine de foc și îi dădeau să mănânce o flacără. Preoții templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Și-a desfășurat activitatea în regatul Israel din Samaria.Regele Ahab, la îndemnul soției sale, introduce în regatul israelitean cultul zeului Baal. La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab și îi vestește acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă. Cerurile vor fi închise timp de trei ani și jumătate.
Sfântul Ilie se ascunde de furia lui Ahab la pârâul Cherit, unde va fi hrănit de un corb, apoi la văduva din Sarepta Sidonului. În casa acestei văduve, prorocul Ilie va face minuni: îl va învia pe fiul acesteia și îi va înmulți făina și uleiul.
Spre sfârșitul anilor de secetă, pentru cunoașterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel și să se roage mai întâi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reușit să coboare foc din cer peste jertfă să, ceea ce 450 de preoți ai lui Baal nu au reușit să facă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile