Sărbătoarea hramului va avea loc duminică, 8 septembrie 2024.
Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Victoria, comuna Stăuceni, invită pe toți prietenii și cinstitorii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la sărbătoarea Hramului, prilejuit de Praznicul Nașterii Maicii Domnului, în ziua de 8 septembrie.
Programul Liturgic al evenimentului va începe sâmbătă, 7 septembrie la ora 17:00, cu săvârșirea Vecerniei Mari, unită cu Litia, în sobor de preoți, informează timpulcredintei.ro.
Duminică, 8 septembrie, programul va debuta la ora 7:30, când se va săvârși slujba Utreniei și Acatistul Nașterii Maicii Domnului.
Apoi, începând cu orele 9:00 se va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de preoți, urmată de Parastasul pentru ctitorii bisericii și pentru toți cei adormiți.
„Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni! Amin”, a spus părintele Bogdan Azamfirei, parohul comunității din Victoria.
La final, pentru că în ziua următoare, pe 9 septembrie va începe un nou an școlar, se vor citi Rugăciunile de binecuvântare pentru elevii ce urmează să meargă la școală.
Pompierii din Botoșani intervin pentru a preveni pericolele provocate de vântul puternic
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
OFICIAL: Cele două subprefecte eliberate din funcție și înlocuite cu un tânăr afacerist
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile