Marți, la conferința de presă,
Mihaela Huncă a încercat să explice motivele pentru care planul de școlarizare propus de unitatea de învățământ a fost respins și s-a decis desființarea clasei pregătitoare și a celei de-a V-a.
”Învățământul botoșănean vrea să asigure accesul la educație tuturor copiilor și repet, cu respectarea legislației. E ușor a se comenta din afară și a se da sugestii în afara legii. Deocamdată respectăm legislația”, a declarat
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Întrebată în mai multe rânduri dacă în trecut nu s-a respectat legea la Școala Sf. Maria,
Mihaela Huncă a evitat să ofere un răspuns.
”Părerile sunt pro și contra, de aia există o comisie care discută cu părinții, cadrele didactice de acolo, astfel încât să vedem ce a declanșat nemulțumirea, pentru că și informațiile care au ajuns la părinți au fost distorsionate”, a mai spus
Huncă.
Constantin Giosu, Cătălina Hodan și Constantin Siminiceanu sunt cei trei inspectori care au efectuat ancheta de la
Școala Sfanta Maria. În primă fază, luni, au fost chestionate cadrele didactice care au fost întrebate mai ales cum au fost înștiințați părinții despre desființarea celor două clase. Întrebările au vizat mai puțin chestiuni care țin de interesul copiilor sau cel educațional. A doua zi, adică astăzi a fost rândul părinților care au primit o serie de chestionare prin care erau întrebați aproximativ același lucru și anume, cum au aflat de intenția
Inspectoratului Școlar privitoare la desființarea
Școlii Sfanta Maria.
Neoficial, șefa educației botoșănene, ținută pe funcție de PSD și care ar fi făcut presiuni și la adresa a mai multor directori de școli de la Flămânzi, ar fi transmis că fosta școală 16 se va desființa oricum și ”
nu se va lăsa călcată pe bătături”.
(G.E.)
CITEȘTE MAI MULTE DESPRE DECIZIILE LUATE DIN BIROURILE IȘJ:
Huncă lovește din nou : Scandal cu desființarea unei școli pentru copii speciali, părinții revoltați cer ajutorul autorităților – VIDEO & FOTO