Liceenii Elevii Colegiului Naţional AT Laurian au organizat vineri un eveniment care a avut loc pentru prima dată la Botoşani şi la care au participat elevi din toată ţara. În cadrul acţiunii intitulate „Botoşani Model United Nations”, cei prezenţi au discutat despre problemele lumii, naţiunile unite şi problemele sociale.
Întâlnirea s-a desfăşurat în amfiteatrul unităţii de învăţământ şi s-a bucurat de un mare succes, potrivit inspectorului şcolar general de la Botoşani. Elevi au reuşit să o impresioneze prin modul în care fiecare şi-a luat în serios rolul de „ambasador”.
„Sunt onorată să particip la această deschidere, care este un exerciţiu de a cunoaşte organisme internaţionale şi pentru a promova respectul pentru justiţie, respectul pentru drepturile omului, de a cunoaşte modul în care poţi să îţi reprezinţi ţara ca ambasador. Este nemaipomenit. Îi felicit şi le urez mult succes”, a declarat
Mihaela Huncă, inspectorul şcolar general.
Pe parcursul celor aproximativ 30 de minute cei mai talentaţi elevi au realizat portretele inspectorului şcolar general, a directorului unităţii de învăţământ şi a participanţilor. Fotografiile, portretele şi toată activitatea, vor fi publicate într-o revistă ce se va tipări mâine, după ce va avea loc cea de a doua întâlnire din cadrul evenimentului.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
Mihaela Huncă înlocuită din funcţie – AFLĂ cu cine