Pentru că asta spune
Mihaela Huncă că s-ar fi întâmplat acolo: ”
În cererile pe care le-am primit demisiile sunt din motive personale, sunt unilaterale, noi trebuie să ținem cont de acestea. Nu sunt singurele în acest an școlar, în CA le vom analiza, deja compartimentul de management lucrează și va veni cu propuneri în acest sens. În prezent activitatea nu este afectată, pentru orice demisie există un timp de aprobare de 45 de zile”.
Ba, mai mult decât atât, inspectorul școlar general spune că situația nu este una deosebită deoarece: ”
Trei, patru directori nu înseamnă demisii foarte multe”.
Și ca tabloul să fie complet,
Mihaela Huncă pune și cireașa pe tort și ne anunță că directorii unităților de învățământ nu sunt numiți pe funcții pe criterii politice. Cum nici domnia sa nu a obținut funcția din fruntea IȘJ cu sprijinul PSD.
”Nu și nu am făcut presiuni în general pentru că dacă analizați corpul directorilor la nivel județean, acesta nu a fost ales pe criterii politice. Sunt persoane care nu au culoare politică, sunt persoane care sunt din diferite partide politice”, a încheiat
Huncă.
(G.E.)
CITEȘTE:
Huncă, replică citită de pe hârtie cu demisiile de la Flămânzi : Este rezultatul unor emoții