Conducerea Inspectoratului Școlar Județean s-a autosesizat ca urmare a mediatizării acestei situații și nu neapărat că măsura ar fi una luată împotriva elevului.
”În primul rând vreau să vă spun că a închide poarta este o măsură de siguranță a elevilor pentru că, așa cum bine știm, conform regulamentului, elevii trebuie să-și desfășoare activitatea în deplină siguranță. Nu cunosc alte comentarii în ceea ce privește chioșcurile”, a comentat situația
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
Șefa IȘJ a evitat să se lanseze în comentarii privind faptul că o altă nemulțumire a fost privitoare la faptul că, după încuierea porților comercianții din interior au ridicat prețurile la produsele alimentare. ”
Din păcate Protecția Consumatorilor face acest control, nu școala”, a concluzionat
Mihaela Huncă.
Șefa educației botoșănene a declarat că o echipă verifică situația de la Colegiul Mihai Eminescu pentru a constata dacă nemulțumirile unor părinți se confirmă, însă la prima vedere, pare-se să fie de fapt vorba de un grup restrâns.
„
Există o echipă care verifică acum acolo modul în care se desfășoară activitatea și dacă activitatea școlii este bruiată de astfel de chioșcuri. Noi ne-am autosesizat, nu a fost nici o cerere a părinților, se pare că se vrea așa o mediatizare foarte mare. „Au fost și ședințele cu părinții dar o să vă spun și numeric câți părinți sunt de acord. Dacă unu, doi, zece părinți nu sunt de acord asta înseamnă că nu este edificator pentru stabilirea unor măsuri”, a mai spus
șefa IȘJ.
Nu în ultimul rând, Mihaela Huncă a declarat că porțile sunt încuiate la mai multe unități de învățământ din municipiu, pe parcursul orelor de curs, de ani de zile și fără să se fi iscat un astfel de scandal.
(G.E.)
CITEȘTE:
Mihai Eminescu – colegiul unde elevii sunt ţinuţi sub lacăt, iar directoarea ameninţă: fac un scandal monstru – VIDEO