Salariile care au crescut în ultimii ani de zile dar mai ales lejeritatea cu care se desfășoară programul de lucru la stat face ca aceste posturi publice să fie din nou vânate asiduu.
Iar din datele colectate de la Ministerul de Finanțe, transmise pentru HotNews, județul Botoșani se află pe locul 2, după Vaslui într-un clasament privitor la salariații de la stat.
Vaslui are cea mai mare pondere de salariați din sectorul public în totalul de angajați, respectiv 13,63%. Locurile doi și trei din clasament sunt ocupate, la distanță de două procente, de județele Botoșani (cu 11,59%) și Bacău (cu 11,34%).
Ministerul de Finanțe a monitorizat numărul de posturi aprobate, ocupate și vacante, pe baza raportărilor lunare transmise de ordonatorii principali de credite ai administrației publice centrale și locale, iar concluzia este că, la nivel național, peste 1,2 milioane de romȃni lucrează în administrația publică, cu 10% mai mult față de anul 2014. Dintre aceștia, 500.000 de persoane muncesc în administrația centrală și peste 700.000 în administrația locală.
Presupunerea că în județele cu o administrație locală suplă treburile merg mai ușor iar respectivul județ evoluează bine din punct de vedere economic nu este, însă, una corectă.
Dacă la Vaslui unul din 8 salariați lucrează în sectorul public, în Botoșani, Bacău, Tulcea, Gorj, Călărași, Suceava și alte 11 județe, un salariat din 10 e angajat la stat.
În plus, la stat, numeroși angajați pierd timpul și nu sunt productivi deoarece nu există o presiune constantă asupra lor pentru a obține performanțe. ʺTimpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim la statʺ e un slogan care, deși cu ecouri în Epoca de aur, are adepții săi și astăzi, mai ales dintre cei care nu sunt dispuși să-și asume riscul de a-și deschide o afacere pe cont propriu sau de a lucra la patron.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024