A apărut un nou număr al revistei de cultură Hyperion (7-8-9/2021), publicație literară care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, editată de Fundația Culturală ”Hyperion – Caiete botoșănene” Botoșani.
Două sute de pagini care demonstrează cu asupra de măsură că literatura de calitate nu ține cont de cele pandemii rostogolite sau răstălmăcite în toate felurile, după cum nici cultura solidă nu se lasă fracturată de diriguitorii vremelnici.
Gellu Dorian își asumă, ca de fiecare dată, editorialul ”Accente”, atrăgând atenția asupra unui fenomen ce se înăsprește periculos de la un an la altul (acum și la adăpostul unui coronavirus care impune distanțe și reguli noi), și anume ”Marginalizarea scriitorilor”:
”…faptul că una dintre tradiţiile consistente, de peste un secol şi jumătate, literatura, pe care nu o fac nici activiştii vremelnici, nici politicieni de azi, de doi bani, ci scriitorii, tradiţie care-l are în frunte pe Eminescu, poetul naţional cu care se laudă peste tot, că o astfel de tradiţie este marginalizată, ignorată, prin terfelirea imaginii şi statutului celor care o menţin vie, scriitorii, urmaşi demni sau mai puţini demni ai lui Eminescu, nu este în atenţia celor care diriguiesc destinele prezentului cultural, poate însemna o acţiune de subminare a acesteia, de, în fond, atac la consolidarea identităţii naţionale. Poate va veni şi vremea aceea cînd astfel de inşi vor da socoteală pentru nepăsarea lor! Deocamdată noi tragem un semnal de alarmă”.
Laureatul Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia, pe anul 2020, se bucură de statutul de Invitat al revistei. ”Scrisul e o vocaţie a singurătăţii pe care autorul o ridică la rang de raţiune ultimă”, rostește Vasile Dan în dialogul cu Gellu Dorian.
Tot redactorul-șef al revistei este cel care îl întâmpină pe poetul-preot Theodor Damian, într-o ”Avanpremieră editorială”, prilej pentru o convorbire generoasă și mărturisitoare deopotrivă despre cartea ”Poemele de la Maria Eich”:
”…în toată luna mai am mers aproape în fiecare zi la o mănăstire augustiniană nu departe de unde stăm noi, Maria Eich, adică Maria din stejar (într-un stejar acolo, cu secole în urmă s-ar fi arătat Sf. Fecioară Maria) unde seara, în aer liber, în prezenţa multor credincioşi aşezaţi pe bănci (când ploua, în biserică, cu distanţă desigur) se săvârşea o slujbă de 30-40 minute de către călugării de acolo. Luna mai, vreme frumoasă, copacii înverziţi, totul plin de flori, mănăstire – loc sfânt, liniştea pustiei interioare, rugăciunea ce te plasează „singur în faţa lui Dumnezeu“, condiţii ideale de introspecţie, meditaţie, inspiraţie. Aşa au apărut Poemele de la Maria Eich”.
Rubrica Dialogurile revistei îl găzduiește și pe cel supranumit ”decanul de vârstă al jurnalismului românesc de calitate”, românul care, la Vocea Americii sau Europa Liberă, își începea emisiunile cu celebrele cuvinte: ”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine”.
”Noi suntem aceia care atunci aveam la îndemână, ca armă, doar microfonul şi rămânem o voce preţuită de unii, temută de alţii, rămânem glasul care i-a încurajat pe români în acea perioadă”, spune Mircea Carp, astăzi în vârstă de 98 de ani.
Simona Popescu răspunde anchetei ”Scriitorul – destin și opțiune”, a lui Petruț Pârvescu, iar Ioana Diaconescu decupează un nou fragment din anii în care Securitatea fabrica dosare și decreta cu de la sine putere grupuri sau indivizi care prezentau un ”pericol social grav”, fiind încadrați urgent la ”infracțiuni de huliganism politic”. De această dată, Ioana Diaconescu extrage din arhive ”Lotul” de la Operă, într-un articol despre Represiunea elitei muzicale interpretative.
În Antologia revistei, poeme de Ion Pop, Cassian Maria Spiridon și Petruț Pârvescu, pagini completate de rubrica Poesis, ce aduce o bogată colecție de versuri, printre semnatari regăsindu-i pe Daniel Corbu, a.g.secară sau Constantin Daniil Iftime.
Cronica literară, una dintre cele mai consistente rubrici ale revistei, aduce în atenția cititorilor cărți prezentate, și de această dată, de Vasile Spiridon, Nicolae Sava, Viorica Petrovici, Victor Teișanu, Ovidiu Petcu, Raluca Faraon, Liviu Capșa, Daniel Luca, Adrian Grauenfels și Ionel Savitescu.
Valentin Coșereanu își ocupă din nou locul deja consacrat în paginile Hyperion, cu un nou fragment din ”Desculț în iarba copilăriei”, cartea asupra căreia se apleacă și Zenovie Cârlugea.
Nume din raftul de sus al culturii și al literaturii poposesc în nu mai puțin generoasa rubrică de Eseuri, de la Al. Cistelecan - ”Candori și emoții”, Ioan Holban – ”La Baaad… La Baaad”, Nicolae Oprea – ”Despre Vasile Voiculescu, ortodoxistul”, Petru Ursache – Lecția ”convorbirilor” sau Magda Ursache – ”Ciurul și Dârmonul Cenzurii”, la tânărul Constantin Daniil Iftime – ”Existențialismul la Marin Preda” și ”Înapoi la tragedie!”, Visarion Alexa – ”Tandemul I&M”, Ovidiu Petcu – ”De-a v-ați ascunselea cu editorii, cititorii și criticii literari” sau Raluca Faraon – ”Sean Penn, regizorul”.
Poeta Cristina Șoptelea este aniversată de confrații scriitori, prin vocea lui Gellu Dorian, la împlinirea celor 55 de ani, iar rubrica Memoria ni-i ține aproape, chiar după plecarea în veșnicie, pe Dumitru Lavric (Mircea Oprea - ”Dumitru Lavric: Ultime lecturi”) și pe marele actor Ion Caramitru (Gellu Dorian – ”Ion Caramitru”, Nicolae Corlat – ”La plecarea unui Maestru”).
O să mă limitez în cele de mai jos doar la scriitorii botoşăneni. Cazul însă poate fi extins, deşi, din cîte am putut observa în alte judeţe sau centre culturale, nu aşa de bogate în personalităţi de mare valoare cum se laudă mereu Botoşanii, atenţia pentru scriitori este una demnă de apreciat. Or în Botoşani de o bună bucată de timp, scriitorii sunt marginalizaţi, daţi deoparte, fie din diverse motive, ori prejudecăţi politice, fie din complexe ce s-ar vrea de superioritate, dar cu siguranţă sunt de o cu totul altă natură. Nu o să accentuez aici faptul că revista „Hyperion“ a fost scoasă de la minima finanţare într-un mod tacit, mişeleşte, ignorată de-a dreptul de cei care-i aruncau pînă mai ieri un rest de praf de pe toba lor generoasă cu alte nimicuri. O să mă refer la situaţia în care se află acum statutul scriitorului în acest spaţiu de mare tradiţie în domeniu, statut deteriorat de marginalizarea la care este supus de mai bine de trei ani.
Estimp scriitorul botoşănean şi-a văzut de ale lui, şi-a scris cărţile, şi le-a publicat, a participat pe unde s-a putut participa la diverse manifestări culturale, fie de promovare a creaţiei proprii, fie de omagiere, de elogiu pentru cei plecaţi. Vina rarefierii acestor participări ar putea fi dată pe pandemia de Coronavirus, dar asta a venit aşa ca o mană cerească (pardon!) pentru cei care erau de ceva timp (concertaţi) pe poziţia de scoatere de pe piaţa culturală botoşăneană a scriitorului. Am simţit pe pielea mea acest lucru, lucrînd mult timp într-o instituţie care se ocupa (acum nu se mai ocupă!) şi de soarta scriitorului, fie el începător, fie consacrat, component al unei culturi de mare tradiţie aici.
Existau pînă acum cîţiva ani cîteva acţiuni consacrate scriitorului născut în judeţul Botoşani. Cea mai importantă, de o reală tradiţie, numărînd peste cincizeci de ediţii, fiind Scriitori pe meleaguri natale. Înfiinţată de pe la începutul anilor ’70, ţinîndu-se de regulă toamna, aceasta aduna pe mai toţi scriitorii originari din Botoşani, pe care-i aducea în faţa cititorilor botoşăneni, dar mai ales în faţa celor din satele în care s-au născut, în aşa fel ca imaginea lor să cîştige, iar statutul de scriitor să intre în conştiinţa celor interesaţi de literatura lor. Zeci de scriitori de toate calibrele, împrăştiaţi prin ţară, au revenit acasă prin această manifestare, creînd o emulaţie în acest spaţiu în care viaţa literară a creat mediul prielnic dezvoltării unor instituţii de nivel naţional, cum au fost Cenaclul Eminescu al Uniunii Scriitorilor din România (actualmente Reprezentanţa Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România), revistele „Amfitrion“ şi „Caiete botoşănene“, predecesoarele revistei „Hyperion“, care, astfel, la anul va împlini 40 de ani de existenţă, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia şi Opus Primum. Şi numai atît de-ar fi fost şi ar fi de ajuns. Cine dintre cei care diriguiesc acum destinele culturii botoşănene mai ştie de această manifestare, de Scriitori pe meleaguri natale? Nimeni. De ce? Pentru că le e mult mai uşor să ignore decît să continue o tradiţie unică în ţară, care aducea onoare judeţului, faimă peste tot în ţară.
Pentru aceşti diriguitori vremelnici, scriitorii nu mai au importanţă, nu numai cei care şi-au asumat să trăiască aici, să sacrifice timp şi sănătate pentru a realiza ceva durabil, de rezonanţă naţională, dar şi cei plecaţi peste tot în ţară şi în lume. Numărul lor este destul de mare. Unii au plecat în lumea cealaltă cu regretul că nu au mai putut ajunge încă o dată acasă, să se întîlnească cu semenii din localităţile în care îşi au înmormîntați părinţii, unde mai aveau rude. Cei rămaşi întreabă cînd se vor mai organiza astfel de manifestări. Decanul de vîrstă, Alecu Ivan Ghilia, încă mai aşteaptă o astfel de invitaţie. Paul Eugen Banciu, aşezat la Timişoara, de asemenea ar vrea să-şi mai vadă încă o dată casa în care s-a născut şi copilărit de pe Bulevardul Eminescu. Dar cine să se gîndească la ei? Instituţiile îndrituite să lanseze astfel de proiect habar n-au cine sunt aceştia şi pe unde mai trăiesc: la Iaşi – Nicolae Turtureanu, Alexandru Dobrescu, Ioan Holban, Carmelia Leonte, Mircea Platon, Paul Gorban, Dorin Popa, Dan Lungu, Val. Gheorghiu, Vasile Larco, Ștefan Ivas; la Bucureşti – Aurel Mircea Buiciuc, Alecu Ivan Ghilia, Eugen Mihăescu, Constantin Iftime, Dan Condurache, Svetlana Cârstean, Dan Sociu (acum pe la Londra), Ionuţ Sociu, Viorel Ilişoi, George Cuşnarencu, Laurenţiu Cârstean, Sabina Bălan; la Timişoara – Paul Eugen Banciu, Ticu Leontescu; la Sibiu – Rita Chirian, Bogdan Federeac, Andrei Alecsa; la Cluj-Napoca – Alin Gheorghieş; la Suceava – Ioan Manole; ori plecaţi aiurea prin lume: Dana Cernuşcă, la Paris, Theodor Damian, la New York, Valentina Ceaprazi, la New York, Vania Atudorei, în Canada, Ciprian Voloc, în Irlanda, Luminiţa Amariei prin Germania. Şi, desigur, poate mulţi alţii.
De mai bine de patru ani, manifestarea dedicată lor nu mai e în preocupările instituţiilor de cultură botoşănene care au ras din calendarele lor astfel de manifestări consacrate scriitorilor. E mult mai comod să nu faci nimic sau să improvizezi ceva şi să bifezi în calendar că ai făcut, cheltuind banii pe nimicuri. Cine-i evaluează corect pe aceşti ignoranţi? Ce conştiinţă îi domină? Dar oare au conştiinţă? Nu, nu au, pentru că nici pe scriitorii de acasă, cu care au colaborat ani în şir la sute de întîlniri, de şezători, de la Luna cărţii la sate la Şezătorile iernii, ori cele din cadrul unor manifestări ca Zilele Eminescu, Porni Luceafărul…, Congresul Naţional de Poezie, lansări de cărţi, întîlniri cu cititorii, colocvii de poezie, recitaluri, nici pe aceştia nu-i mai au în mult-prea-ocupata lor memorie... (Continuarea în paginile revistei Hyperion)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
