O tânără de 23 de ani din Tulbureni, ajungea în cursul dimineții de 11 iunie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Botoșani, după ce i s-a plâns iubitului ei că un prieten bun de-al acestuia ar fi violat-o.
Alarmat, acesta a sunat la 112 și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani, precum și unul de poliție, au ajuns la fața locului pentru a investiga cazul. Fata a ajuns la spital, unde medicii i-au efectuat examinarea medico-legală pentru a constata veridicitatea acuzațiilor.
Surpriză, însă, după ce și-a alertat iubitul și a pus și autoritățile la treabă, s-a constatat, în urma examinării medicale, că fata nu a suferit nicio agresiune fizică, ba mai mult, nici nu a mai apucat să depună plângere la Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Botoșani.
Reamintim că în cursul dimineții de 11 iunie, o tânără de 23 de ani ajungea în atenția medicilor după ce a acuzat că a fost victima unui viol. Împrejurările însă, erau cel puțin bizare: aceasta a rămas peste noapte alături de iubitul ei la niște prieteni cu care a consumat băuturi alcoolice, iar spre dimineață, s-a plâns partenerului de viață că însuși prietenul său a profitat de ea.
Totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 06:00, spunea fata, când bărbatul ar fi năvălit peste ea și ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale, în timp ce alături de cei doi în pat, dormeau partenerii fiecăruia.
(C.B.)
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024