Un botoșănean a suferit leziuni serioase la nivelul capului în momentul în care se afla în timpul programului de muncă.
În data de 24 august 2015, în jurul orelor 16:45 , Cozmanciuc Constantin, în vârstă de 38 ani, angajat al S.c. ASICONSSRL Botoşani, a fost implicat într-un eveniment soldat cu leziuni la nivelul capului, în timp ce participa la mutarea unor rafturi metalice într-un depozit din cadrul magazinul Dedeman Suceava.
Din cauza unor manevre necorespunzătoare s-a produs răsturnarea rafturilor, iar Cozmanciuc Constantin a încercat să se ferească din calea acestora prin fugă, dar s-a împiedicat, a căzut şi s-a lovit la cap. După producerea evenimentului accidentatul a fost transportat la Spitalul Judeţeane din Suceava pentru îngrijiri medicale.
„Evenimentul va fi cercetat de către angajator, iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava; un exemplar din procesul verbal de cercetare avizat va fi transmis Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, conform cu prevederile Legii nr. 319 din 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G. 1425 din 2006 actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.“, este menționat în comunicatul de presă remis de ITM Botoșani.
Două mașini s-au izbit pe drumul Botoșani – Suceava, un șofer a fost rănit
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
Crimă în fața unei mănăstiri: Un tânăr a fost UCIS și alți trei răniți
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
Pregătiri pentru slujba de Bobotează: Pompierii, mesaj important pentru botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
RAZII de amploare la Botoșani: Zeci de șoferi scoși din trafic, „au curs” și amenzile
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
AVERTIZARE meteo emisă până marți: CUM va fi vremea
Redacția Botoșăneanul
Jan 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile