Astfel, cea mai delicată prevedere și anume cea privitoare la anticorupție a fost modificată și se va ajunge la excluderea unor membri, indiferent de funcții, doar în anumite situații.
Potrivit
liderului PNL de Botoșani, Florin Țurcanu se vor regăsi în astfel de situații politicienii care sunt cercetați pentru fapte de corupție și sunt condamnați. În cazul altor fapte, se va cere excluderea din partid numai în cazul acelora care au sentințe definitive și irevocabile.
Florin Țurcanu a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare fiind acuzat de fals de către magistrații botoșăneni. Președintele PNL a declarat că va face public noul statut negociat la începutul acestei săptămâni.
(G.E.)
CITEȘTE:
Țurcanu pe ”lista neagră” în noua construcție politică PNL – PDL