Ziua de luni a început la Instituția Prefectului, printre alte activități specifice unității cu un Comitet Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice la care au participat ceva directori de instituții și pensionari.
Singurul punct pe ordinea de zi a fost adjudecat de Casa Județeană de Pensii condusă de tânăra dorohoiancă de 33 de ani, Cristina Anton, singura care a întârziat la ședință fiind așteptată de un număr însemnat de persoane.
Odată ajunsă, a dat citire chinuit la un raport în care a sintetizat activitatea Casei de Pensii pe anul trecut, de la număr total de pensionari la indemnizații aflate în plată sau bilete de tratament.
La final, a mulțumit tuturor celor care au ascultat-o deși materialul a ajuns la toți participanții.
„Vocea” pensionarilor nu a avut comentarii cu privire la activitatea pe anul trecut de la Casa de Pensii. Ci mai degrabă, la adresa proiectului de lege privind plata pensiilor pe care încă nu l-a văzut nimeni.
„Este o activitate completă și complexă pentru anul 2017, noi nu putem completa cu ceva la această activitate încheiată și raportată. Ce interesează la ora actuală pe toți pensionarii ar fi să apară proiectul de lege pentru noua lege a pensiilor, mai repede. Să se poată face dezbateri pe baza proiectului, că așa, ați văzut și la televizor. La ce să ne referim? Marea majoritatea a organizațiilor din țară contestăm acele persoane care vin la televizor și fac diferite dezbateri…pe ce?”,
Maria Paraschiv, președinte Sindicatul Pensionarilor Filiala Botoșani
După chestiuni serioase ce au fost abordate în ședință, s-a trecut și la partea cu ridicatul în slăvi, o premieră de altfel pentru ședințele de acest gen în care directorii erau mai degrabă criticați pentru anumite scăpări instituționale.
„Sperăm și în anul 2018 să fie o colaborare bună cu conducerea Casei Județene de Pensii, d-na director este și mi-am dat seama de când a fost numită că este foarte bine intenționată și foarte deschisă și comunicativă cu toți pensionarii. Au venit o serie de pensionari și i-am trimis la dumneaei, la specialiștii de acolo, le-au explicat și le-au dat relațiile necesare ca să nu fie în necunoștință de cauză”,
Maria Paraschiv, președinte Sindicatul Pensionarilor Filiala Botoșani
„Puteți conta pe sprijinul meu”, i-a răspuns candid directoarea de la Pensii.
Și laudele nu s-au oprit aici…
„Mă raliez dnei președinte Paraschiv la faptul că am constatat disponibilitatea dnei directoare pentru a asculta oamenii și a căuta să le rezolve problemele incriminate și sper să o țină tot așa”,
Ioan Brânzei, consilier local PSD
Mai în glumă , mai în serios, prefectul a făcut o remarcă: „Mă forțați și pe mine să o felicit pe dna director ca își face treaba”.
Pentru că, până la urmă activitatea instituției a fost posibilă cu efortul comun al funcționarilor din Casa de Pensii, iar partea managerială este remunerată. Chiar foarte bine.
PSD: Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024