Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările de protest autorizate, care se vor desfășura în Piața Revoluției din municipiul Botoșani în perioada 1 – 14 februarie 2017.
Jandarmii botoșăneni, prin dispozitivele de acțiune adoptate în cooperare cu lucrători de poliție și efective de pompieri, vor acționa pentru asigurarea siguranței participanților și respectarea dreptului constituțional privind libertatea de întrunire, dialogul cu manifestanții reprezentând principala modalitate prin care se urmărește asigurarea unui climat civilizat de desfășurare a manifestărilor, se arată într-un comunicat de presă.
”Reamintim cetățenilor care vor fi prezenți la miting și la marșul anunțat de organizator prevederile legii nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, potrivit cărora participanții au obligația să respecte recomandările făcute de organizator și indicațiile forțelor de ordine, să nu împiedice desfășurarea normală a acestora, să nu aibă asupra lor băuturi alcoolice sau obiecte care ar putea pune în pericol siguranța celorlalți manifestanți și să nu se participe la aceste adunări publice sub influența băuturilor alcoolice.
Conform prevederilor aceleiași legi, organizatorul trebuie să ia măsuri pentru interzicerea participării persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice sau care se află sub influenţa acestora, precum și pentru îndepărtarea participanţilor care, prin modul de manifestare, tulbură ordinea şi liniştea publică, iar când aceştia nu se supun, să îi semnaleze forțelor de ordine.” se mai arată în comunicat.
Analiza emoțională - Aspect important în Marketing
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile