Există personalități menite a rămâne vii în cultura noastră prin contribuția lor. Istoricul Nicolae Iorga este unul dintre aceștia.
Născut la 5 iunie 1871, Botoșani a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
A avut curajul de a-și susține deschis opiniile, chiar și atunci când erau controversate. Personalitate puternică, Iorga a fost adeseori considerat dificil de către contemporani.
Criticul Eugen Lovinescu, în volumul său Memorii (Bucureşti, 1930), îl prezintă astfel pe Nicolae Iorga: “iritabil, autoritar, dominator, d-l Iorga nu rabdă în jurul său nici talentul, nici independenţa caracterului, nici măcar demnitatea omenească” .
“Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil… “Urând politica şi repetând mereu refrenul “eu care nu voi fi niciodată deputat în ţara asta”, d-l Iorga a ajuns nu numai deputat, ci şi şeful unui partid de guvernământ… temperament aprins, irascibil, pasionat, care l-a prefăcut dintr-un istoric cu o largă cunoaştere a lucrurilor moarte, într-un pamfletar variabil, în tot ce este materie vie, capabilă de a trezi un sentiment” … Războinic şi neconsecvent, egocentric până la diformitate, devorat de imaginaţie şi de ambiţie” , mai notează Lovinescu.
Dincolo de imperfecțiunile omului – opera, spiritul și curajul au rămas în istorie.
S-a opus grupării fasciste Garda de Fier. A rămas o voce independentă a opoziției după ce Garda a instaurat Statul Național-Legionar, fiind în cele din urmă asasinat de un comando al acestuia în noiembrie 1940. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă. (Sursa: Jurnalul Național)
