Soțul care se ocupă de muncile din gospodărie și care are grijă de copii aduce, potrivit legislației civile, o contribuție la cheltuielile familiei.
Așadar, chiar dacă nu aduce efectiv un venit în bani sau alte foloase, este incorect chiar și din perspectiva legii să spunem că nu-și aduce nicio contribuție la cheltuieli.
Soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, potrivit Codului civil. Desigur, ei pot să convină și altfel, dar în niciun caz nu pot să se înțeleagă că suportarea acestor cheltuieli revine doar unuia dintre ei: "Orice convenţie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soţi este considerată nescrisă", potrivit actului citat de Avocatnet.ro.
Dar cum rămâne cu cel (de cele mai multe ori "cea") care are grijă de copii, care se ocupă de toate treburile casei, însă nu are cum să contribuie efectiv la cheltuieli ori contribuie mult mai puțin? Aici, Codul civil lasă limpede de înțeles că și treburile casnice au o valoare care se adună la contribuția soțului care le face.
"Munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei", se prevede în act.
Chiar dacă nu pot fi măsurate efectiv în bani, aceste lucruri contează la momentul în care se trage linie. În fața unei instanțe de judecată, când se va pune problema că numai unul a contribuit, ori că a sa a fost contribuția cea mai mare, un judecător va pune în balanță și munca în gospodărie a celuilalt.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024