Scopul activităților este acela de a crește siguranța elevilor în unitățile de învățământ.
În zilele de 20 și 21 septembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu peste 250 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Sf. Nicolae” din municipiul Botoșani, Școlii Gimnaziale ”Tiberiu Crudu” Tudora, respectiv ai Școlii Gimnaziale nr.1 Tudora, în scopul prevenirii bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar.
Scopul activităților este acela de a crește siguranța elevilor în unitățile de învățământ, prin identificarea elevilor aflați în situații de risc victimal sau infracțional, prelucrarea cu aceștia a prevederilor legale privind răspunderea contravențională și penală a minorilor, precum și pentru efectuarea unor sesiuni de informare cu privire la prevenirea și combaterea fenomenului de bullying și a oricărei forme de violență.
Elevilor li s-a explicat că agresivitatea de tip bullying nu înseamnă exclusiv acte de violență verbală sau fizică, ci este o manifestare repetitivă, de durată, care poate genera consecințe dintre cele mai grave pentru victime, de la dorința de a nu mai frecventa școala, refuzul de a socializa, până la afecțiuni psihice sau fizice.
Totodată, în context, au fost puse în discuție și soluțiile la astfel de probleme cu care elevii s-ar putea confrunta, inclusiv raportat la bullying-ul din spațiul virtual (cyberbullying-ul).
Elevii și cadrele didactice participante au oferit un feed-back pozitiv manifestând interes față de întreaga problematică pusă în discuție.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2022 – 2023.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile