O nouă acțiune preventivă realizată de polițiștii botoșăneni.
La data de 13 decembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative cu peste 230 de elevi din învățământul gimnazial și liceal, în scopul prevenirii bullying-ului și a oricărei forme de violență în mediul școlar, respectiv pe linia combaterii consumului de substanțe interzise.
Polițiștii s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale ”Nicolae Călinescu” Coșula și ai Liceului Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” Șendriceni, cărora le-au fost expuse aspecte privind combaterea bullying-ului și a oricărei forme de violență, răspunderea contravențională și penală a minorilor.
Elevilor li s-a explicat că agresivitatea de tip bullying nu înseamnă exclusiv acte de violență verbală sau fizică, ci este o manifestare repetitivă, de durată, care poate genera consecințe dintre cele mai grave pentru victime, de la dorința de a nu mai frecventa școala, refuzul de a socializa, până la afecțiuni psihice sau fizice.
Totodată, în context, au fost puse în discuție și soluțiile la astfel de probleme cu care elevii s-ar putea confrunta, inclusiv raportat la bullying-ul din spațiul virtual (cyberbullying-ul).
Adaptat categoriilor de vârstă ale participanților, pericolul consumului de substanțe interzise a fost de asemenea unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirilor.
Totodată, la activitățile desfășurate la Școala Gimnazială ”Nicolae Călinescu” Coșula, au participat și părinții elevilor de clasa a VIII a, cu care au fost purtate discuții raportat la prevenirea implicării/victimizării minorilor în/prin acte de violență, ș.a..
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2022 – 2023.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024