Oficial nu mai există vreun „magazin de vise” la Botoşani. Şi tot oficial comerţul cu etnobotanice reprezintă o raritate. Dar după ceea ce se vede uneori în oraş lucrările par să stea cu totul altfel.
Iar ultima dovadă o reprezintă imaginile surprinse miercuri pe la amiază într-o zonă decentă a oraşului.
Mai exact la blocurile dintre Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Piaţa Viilor.
Un cititor al ziarului Botoşăneanul a remarcat comportamentul ciudat a doi băieţi.
Aceştia erau pitiţi la intrarea într-o scară, unul părea că „ţine de 6”, iar celălalt, potrivit vecinului, confecţiona artizanal nişte ţigări.
Cei doi au tresărit de mai multe ori, când se auzeau zgomote prin apropiere. Inspectau împrejurimile din priviri, după care îşi reluau… activităţile. La sfârşit s-au urcat pe biciclete şi au plecat în viteză.
„Îşi preparau nişte ţigări, şi-au făcut două ţigări şi au plecat. Am şi eu un copilaş acasă şi n-aş vrea să îl văd că face aşa ceva. E rău că se întâmplă sub nasul nostru aşa ceva. Sunt prea tineri, dacă o iau de la vârsta asta...”, ne-a spus vecinul.
Acesta a filmat întreaga scenă vrând să tragă un semnal de alarmă asupra flagelului.
La Poliţia Locală n-a ajuns vreo sesizare cu privire la consum de etnobotanice în acea zi şi, în plus, reprezentanţii instituţiei susţin că nu s-au confruntat cu astfel de cazuri în respectiva zonă. Şi, oricum, consumul nu se prea sancţionează.
„Dacă noi identificăm o situaţie de genul celei descrise, în funcţie de vârstă şi de cât este de afectat, îl ducem la Spitalul de Psihiatrie şi se internează acolo şi se iau măsurile medicale necesare pentru persoana care a consumat etnobotanice. Imediat chemăm ambulanţa, noi nu facem altceva. Mă asigur că nu prezintă un pericol pentru persoanele din jur. Mai mult de atât nu putem face”,
Ioan Onuţu, director Poliţia Locală.
Acesta a precizat că, pentru a determina cu exactitate dacă ţigările fac parte din categoria etnobotanicelor, este necesară analiza lor într-un laborator de specialitate.
„Noi am avut şi un protocol pe timpul anului şcolar cu d-na director de la Colegiul Mihai Eminescu pentru a descuraja fumatul în scările de bloc de acolo. Sunt cetăţeni revoltaţi de atitudinea unor elevi şi este o zonă pe care noi mereu o monitorizăm, cetăţenii tot ne fac sesizări. Bineînţeles, când văd un om în uniformă nu stă nici unul să îşi aprindă ţigara”,
Ioan Onuţu, director Poliţia Locală.
Acum este însă vacanţă, iar şeful amintitei unităţi a adăugat că va cere agenţilor să acorde o atenţie deosebită acelei zone.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Distracție după blocurile din Botoșani from Echipa Botosaneanul on Vimeo.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024