Botoșanii anului 2015. Pe o străduță pitică de după blocurile din zona centrală a orașului, pe un teren presărat de mizerie, trecătorii se izbeau de o imagine care trimite mai mult spre zona ruralului decât spre cea a unui municipiu reședință de județ.
Un cal prost întreținut, aproape piele și os, legat de o bucată de gard, peste niște moloz aruncat acolo de niște inconștienți dar care fac parte deja din alt film. În jur… nimeni. Animalul a rămas în ploaie până când jurnalistul Botoșăneanul a început să întrebe în jur dacă are cineva cunoștință cum a ajuns pe marginea străzii, în oraș. Imediat a apărut un copil de etnie romă care a luat calul de căpăstru și l-a băgat într-o curte, printr-un gang. Casa în care a intrat arăta mai degrabă a castel, fiind ferită de ochii curioșilor de un gard înalt. Înăuntru, o familie de romi.
Sesizați, la fața locului au ajuns doi medici din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) dar și un reprezentant al Poliției Animalelor din cadrul aceleiași instituții. Au bătut la poartă și au dat și de urma calului care fusese luat din stradă și băgat…într-o anexă gospodărească lipită de vila imensă de pe strada Pictor Nicolae Grigorescu din municipiu. Explicația stăpânului: ”Doamnă, am luat calul de la țară și trebuie să-l duc la Tulbureni și l-am adus cu mașina și nu era nevastă-mea acasă și l-au legat acolo de gard. Nu era nimeni acasă și băieții l-au legat acolo. Eu nu am fost acasă”.
În realitate, întreaga familie se afla la domiciliu iar animalul care arăta înfometat ar fi rămas în stradă dacă nu ar fi fost observat. În cele din urmă medicii veterinari au constatat că animalul era microcipat și deci se afla în evidența autorităților sanitar-veterinare. Din punct de vedere al Poliției Animalelor, nu se poate vorbi despre abandon sau neglijență, dat fiind faptul că proprietarul a declarat că animalul a fost lăsat pe marginea străzii temporar. A fost rugat să dea o declarație în acest sens însă a pasat responsabilitatea către altcineva: ”Îmi pare rău, dar eu nu știu să scriu”, a spus cu un zâmbet timid.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
RAZIE a polițiștilor botoșăneni: LOCUL unde vitezomanii au rămas fără permis
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Primăria Botoșani vinde aproape 450 de bucăți de dale de tramvai
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
FC Botoșani vrea un jucător de la Rapid: Este păcat să stea pe tușă, ni-l dorim foarte mult
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
TRAGEDIE în urmă cu scurt timp: Botoșănean găsit mort în curte, după ce s-a urcat pe un stâlp
Gabriela Erdic
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile