Concretizarea transferului terenurilor de la armată către patrimoniul municipalităţii botoşănene a fost readusă în discuţie în cursul zilei de luni, 4 noiembrie 2013 de primarul oraşului Ovidiu Portariuc care însoţit de prefectul Costică Macaleţi s-a deplasat la marginea municipiului la locaţia în care ar urma să apară ansambluri noi de locuinţe construite de Primărie.
Edilul şef al oraşului a declarat că de această dată această operaţiune este aproape o certitudine întrucât ar avea asigurări că materialul privitor la acest transfer a fost deja promovat către Guvern şi ar urma să intre spre aprobare într-o şedinţă din cursul acestei luni.
Ca atare, primarul a declarat că au fost efectuate o serie de studii pentru a se cunoaşte structura solului dar şi stabilitatea acestuia, după ce ar fi apărut riscul unei alunecări de teren pe o anume porţiune.
„Acolo este o zonă de alunecări de câţiva ani şi am cerut sprijinul d-lui prefect şi am ajuns împreună la concluzia că trebuie să sesizăm Direcţia Silvică, Agenţia de Îmbunătăţiri Funciare, Agenţia Mediului poate prin Fondul de Mediu reuşim să obţinem nişte fonduri să împădurim zona respectivă şi să-i dăm un aspect de parc”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
[[banner]]
Concret, primarul a explicat că respectivul teren este compus din două platouri şi o zonă de mijloc care însă prin configuraţie nu se pretează la ridicarea unor construcţii. O soluţie ca această parte să nu fie lăsată la stadiul actual ar fi amenajarea unui spaţiu verde. „
Am zis că vom face pe zona de mijloc un parc cu alei, cu zonă împădurită. Vor fi două zone de locuit şi cu parcul în mijloc, cam asta este în mare concepţia noastră, dar este nevie de un plan urbanistic, de încadrat zona”, a mai spus
primarul.
În cazul în care s-ar reuşi transferul terenurilor de la MApN, Primăria ar urma să intre în posesia a aproape 80 de hectare de teren. Din această suprafaţă însă doar 20 de hectare ar fi teren construibil pe care ar urma să fie ridicate ansambluri de locuinţe pentru tineri.
(G.E.)
CITEŞTE:
Primarul a găsit vinovat pentru eşecul cu terenurile Armatei; nu-i nici Iliuţă, nici Flutur
[[galerie-foto]]