Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, miercuri, că vremea în ţară, precum şi la Botoşani, va fi plăcută în următoarele zile, însă se preconizează o răcire cu precipitaţii sub formă de ninsoare.
"Se preconizează o răcire care începe duminică şi care continuă şi la începutul săptămânii viitoare. Într-adevăr, inclusiv sâmbătă vor fi temperaturi foarte ridicate. Martie este o lună capricioasă, mai sunt intervale calde, reci. Vor fi şi precipitaţii sub formă de ninsoare, dar nu mai devreme de duminică, unele care pot fi şi în cursul zilei. Până sâmbătă nu vor fi probleme, iar în partea de sud a ţării, ca şi vineri, vor fi valori în jur de 18 grade Celsius şi în Capitală maxima de sâmbătă va fi de 18-19 grade. În ţară vor fi înspre 19 în mai multe zone din sud, chiar 20 de grade în sudul Dobrogei", a declarat meteorologul de serviciu al ANM citat de Ziarul Financiar
Între 18 şi 20 martie vremea se va răci, însă ulterior valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta, astfel încât, la sfârşitul celei de a doua săptămâni, se va atinge o medie regională de 13 grade. Temperaturile minime se vor situa între 3 şi 7 grade, în medie, în prima săptămână, cu cele mai scăzute valori pe 15 martie, iar în intervalul 18 – 20 martie vor deveni uşor negative, pentru ca apoi să crească din nou, spre 3 grade pe 24, 25 martie, potrivit ANM.
În Moldova, prognoza ANM indică o răcire începând cu data de 17 martie, care va continua până pe data de 19 martie, când temperaturile nocturne vor fi negative. Ulterior, tendinţa vremii va fi una de încălzire treptată, astfel încât la sfârşitul intervalului de prognoză se va înregistra o medie a temperaturilor maxime comparabilă cu cea de la debutul intervalului, în timp ce valorile minime vor fi mai scăzute decât cele iniţiale.
Joi la Botoşani cerul va fi mai mult noros şi se vor înregistra 11 °C, temperatura maximă. Vineri vremea va fi chiar mai caldă, maxima ajungând până la 13 grade. De sâmbătă sunt aşteptate precipitaţii mixte, valorile termice vor scădea brusc, ajungând la o temperatură maximă de 4 grade şi minima de 0 grade.
Duminică temperaturile devin negative, maxima va fi de -8 °C iar minima de -9 °C, cerul va fi mai mult noros şi se vor înregistra ninsori slabe. Începutul săptămânii viitoare va aduce o maximă de -6 °C şi o temperatură minimă de -11 °C.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024